Data publicării:

Universitățile pregătesc proteste la adresa Guvernului

Autor: Ion Voicu, ionvoicu | Categorie: Cultura
WhatsApp
universitate
universitate

Decizia de reducere a fondurilor de cercetare cu 50 la sută a revoltat mediul universitar. Cercetătorii au solicitat ministerului de resort clarificări cu privire la intenția de a diminua granturi aflate în derulare și de a amâna începerea finanțării pentru granturile câștigătoare din competiția 2012.

Universitatea din București ar putea să își declare, miercuri, sprijinul pentru membrii Consiliului Național al Cercetării Științifice, care au demisionat în bloc, în semn de protest la decizia ministerului. Din informațiile DeCe News, mai multe universități pregătesc proteste similare. 

Cercetătorii consideră că demisia membrilor CNCS este un semnal de alarmă. Autoritățile nu au explicat  de ce au hotărât reducerile, nici nu au fost anunțate criteriile după care s-au operat tăierile. de fonduri. Diminuarea bugetelor afectează atât cercetătorii, cât și universitățile, care rămân fără o sursă importantă de finanțare.

Mediul academic va contesta lansarea unor noi proiecte, evaluate de experți români, în timp ce sunt blocate proiectele în derulare, evaluate de comisii internaționale, a căror obiectivitate nu poate fi contestată.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel