Data publicării:

Universitatea Politehnică din București, în top Shanghai al celor mai bune 500 universități din lume

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Universitatea Politehnica din București a fost ierarhizată în top 500 cele mai bune universități din lume în clasamentul intitulat „Academic Ranking of World Universities/ARWU", cunoscut și ca ierarhizarea Shanghai. 

În domeniul automaticii, Universitatea Politehnica din Bucureşti a fost clasată ca fiind prima la nivel național și în top 151-200 la nivel internațional. De asemenea, în domeniul ingineriei chimice, UPB ocupă primul loc la nivel național și este clasată în top 201-300 în topul universităților la nivel mondial. În domeniul ingineriei electrice și electronicii UPB a ocupat tot locul 1 la nivel de țară, poziționându-se în primele 400 de universități la nivel mondial. În fizică și inginerie energetică UPB este clasată ca fiind prima la nivel național și în topul 500 al universităților la nivel mondial. În toate aceste date, topul Shanghai confirmă locul Universității Politehnica din București ca fiind cea mai mare universitate cu profil tehnic din țară.

Pentru a efectua clasificarea pe domenii de studiu, topul Shanghai a utilizat ca indicatori numărul de publicații elaborate de autori din instituții într-un domeniu de studiu în perioada 2012-2016, împreună cu numărul de citări ale lucrărilor publicate de către instituții și colaborările internaționale în plan științific.

Mihnea Costoiu: Este o reușită pentru universitățile din România 

Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București a explicat că universitățile din România prezente în topul Shanghai sunt – nu din întâmplare - și cele mai prolifice universități la nivel național. „Cred că este o reușită pentru universitățile din România să ne încadrăm în top 500 al universităților la nivel internațional. În ceea ce privește UPB, încercăm în fiecare an să împingem limita a ce putem face pentru a crește indicatorii de performanță ai universității. Comunitatea noastră s-a dovedit extrem de energică în ultimii ani și a produs, în mod consistent, articole științifice de valoare cu care ne mândrim în întreaga lume" a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București.

Universitatea Politehnica din București este cea mai prolifică universitate cu profil tehnic din România. Prezentă an de an în clasamentele academice internaționale, universitatea este recunoscută ca fiind cea mai importantă școală de ingineri din țară, dar și ca un centru de cercetare cu proiecte care se extind dincolo de nivelul regional. Începând cu anul academic 2018, când UPB celebrează 200 de ani de existență, Universitatea Politehnica din Bucureşti va genera o serie impresionantă de proiecte și evenimente care vor viza transformarea atât a universităţii în ansamblul ei, cât și a modului în care este privit învățământul superior tehnic la nivel național.

DESPRE UPB

Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti este cea mai veche si prestigioasa scoala de ingineri din Romania.

Traditia institutiei noastre, acumulata in cei 200 de ani prin eforturile unora dintre cei mai mari dascali ai neamului, dar si ale generatiilor de studenti, nu reprezinta insa singurul argument convingator. Astazi, Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti cunoaste un continuu proces de modernizare, aflandu-se intr-un permanent dialog cu mari universitati din lume.

Misiunea Universitatii POLITEHNICA din Bucuresti a fost gandita ca o imbinare de educatie, cercetare si inovatie, fapt ce reprezinta cheia catre o societate si o economie a cunoasterii. Crearea cunoasterii in primul rand prin cercetare stiintifica, raspandirea ei prin educatie si instruire profesionala, diseminarea ei prin tehnologia informatiei si utilizarea inovatiei tehnologice, sunt elemente care definesc distinctivitatea universitatii.

Vezi si: Politehnica București, burse speciale pentru candidații din mediul rural

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel