Data publicării:
Universitatea Craiova - Honved Budapesta. Papură: Ar fi ideal să marcăm fără să primim gol
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Corneliu Papură, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că ar fi ideal ca formaţia sa să marcheze dar să nu primească gol în partida din deplasare cu Honved Budapesta, programată, joi, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa League.
'Ne aşteaptă o dublă manşă dificilă împotriva unei echipe foarte bine organizate, o echipă solidă în plan defensiv. Sperăm să facem un joc bun în prima manşă de mâine. Ar fi ideal să marcăm fără să primim gol. Întâlnim o echipă mult mai bună decât Sabail (n.r. - adversara din primul tur preliminar). Honved are jucători puternici pe faza de apărare, dezvoltă foarte bine jocul. Pe hârtie se poate scrie că o echipă e favorită sau nu. Numai că pe teren lucrurile stau altfel. Trebuie să rămânem concentraţi indiferent cine e favorit şi cine nu. Trebuie să rămânem concentraţi pentru a ne putea califica', a afirmat Papură.
'Problemele de lot sunt cele care se ştiu. În defensivă sunt ceva, dar vom vedea mâine până la ora jocului ce putem face. Să sperăm că va fi un avantaj faptul că la noi campionatul a început. Dar noi jucăm din 3 în 3 zile, poate ei nu sunt la capacitate maximă, dar vom vedea mâine pe teren cum se vor prezenta echipele. Faptul că în tribune vor fi 100.000 de spectatori sau 10.000 nu poate afecta decizia pe care o ia un jucător cu mingea la picior. Depinde cât de puternic mental este jucătorul pentru a lua cea mai bună decizie. Sper că jucătorii nu vor fi influenţaţi de public. Terenul este la fel, important e cât de concentrat eşti pentru a juca cât mai bine', a adăugat tehnicianul.
Întrebat dacă e posibil ca antrenorul formaţiei maghiare, italianul Giuseppe Sannino, să fi cerut informaţii conaţionalului său Devis Mangia, fostul tehnician al echipei oltene, Papură a răspuns: 'Probabil. Şi noi încercăm să găsim cât mai multe informaţii indiferent de meci. Probabil că au încercat şi ei să îşi ia toate informaţiile pentru a lua cele mai bune decizii'.
Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlneşte, joi, de la ora 19:55, pe Stadionul ETO Park din Gyor, formaţia maghiară Honved Budapesta, într-o partidă contând pentru prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa League. Returul este programat la Craiova, pe 1 august.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News