Universitatea Craiova a transferat un mijlocaş albanez
Clubul de fotbal Universitatea Craiova l-a transferat, luni seara, pe Kamer Qaka (24 de ani), mijlocaş albanez care a evoluat în sezonul recent încheiat la CSM Politehnica Iaşi, anunţă gruparea olteană pe site-ul său oficial.
'Mijlocaşul central Kamer Qaka a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil pe 4 ani, cu opţiune de prelungire pe încă un an. Îi urăm bun-venit şi cât mai multe meciuri reuşite în tricoul alb-albastru al Ştiinţei. Noul nostru transfer a efectuat în această dimineaţă vizita medicală la Policlinica Sportivă din Craiova şi luat deja contact cu Stadionul Ion Oblemenco.
Kamer va evolua la Ştiinţa cu numărul 14', se arată pe site-ul citat. Kamer Qaka este primul transfer realizat de Universitatea Craiova în vederea sezonului 2019-2020. Născut la 11 aprilie 1995, la Pec, mijlocaşul a emigrat în copilărie, împreună cu familia, în Norvegia şi a început fotbalul la Academia clubului Valerenga Oslo. În 2013 a fost transferat de Raufoss IL, la care a rămas până în februarie 2014, când a ajuns la Honefoss. Au urmat Sarpsborg 08 şi Kristiansund BK, pentru ca în iulie 2017 să se transfere gratis la CSM Politehnica Iaşi.
Gruparea moldoveană l-a cedat în 1 iulie 2018 la FCSB, însă nu a rezistat la formaţia bucureşteană decât două luni, el întorcându-se în septembrie la CSM Poli Iaşi. Qaka a jucat la selecţionatele U15, U16, U17, U18 şi U19 ale Norvegiei, însă ca senior a evoluat doar pentru reprezentativa Albaniei, el având până în prezent 4 meciuri internaţionale, toate amicale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News