Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii a declarat ca 'dispărută din Dunăre' o specie de sturioni (WWF)
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii a declarat ca 'dispărută din Dunăre' o specie de sturioni (WWF)
Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii a declarat ca 'dispărută din Dunăre' o specie de sturioni (WWF)
Toate cele 26 de specii de sturioni şi de peşti cu padelă rămase în apele internaţionale sunt ameninţate cu dispariţia, context în care o specie de sturion a dispărut deja din Dunăre, atrag atenţia activiştii de mediu ai WWF, care citează Lista roşie, actualizată, a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN). 

'Eşecul lumii de a proteja speciile de sturioni este o acuzaţie îndreptată spre guvernele de pe tot globul, care nu reuşesc să-şi gestioneze în mod durabil râurile şi să îşi respecte angajamentele de a conserva aceşti peşti emblematici şi de a opri pierderea globală a naturii. Aceste evaluări şocante - dar din păcate nu surprinzătoare - înseamnă că sturionii îşi păstrează titlul nedorit de cel mai ameninţat grup de specii din lume', susţine Arne Ludwig, co-preşedinta Grupului de Specialişti în Sturioni IUCN.

Potrivit unui comunicat de presă al WWF România, noua evaluare, efectuată de către membrii Grupului de Specialişti în Sturioni (SSG) IUCN, a constatat că aproape două treimi din speciile de sturioni şi peşti cu padelă sunt în pericol critic. Documentul evidenţiază pierderea continuă a biodiversităţii apelor dulci şi degradarea râurilor de pe tot globul, care sunt esenţiale pentru oameni şi natură.

'În ciuda politicilor ambiţioase de protejare a speciilor de sturioni în Europa, inclusiv Planul de Acţiune Paneuropean pentru Sturioni acceptat de Convenţia de la Berna şi Directiva UE privind habitatele, statutul sturionilor continuă să se înrăutăţească pe tot continentul. Şapte dintre cele opt specii europene au fost deja listate ca fiind pe cale critică de dispariţie. Acum cega, cel mai mic sturion de apă dulce, a fost mutat într-o categorie superioară de ameninţare - şi este clasificat oficial ca fiind pe cale de dispariţie', se menţionează în analiza de specialitate. Specialiştii IUCN au declarat specia de sturioni, botezată viza, ca dispărută în Dunăre, ultimul refugiu al speciei în UE, marcând dispariţia rară a unei specii protejate de Directiva UE privind habitatele pe întreg teritoriul Uniunii.

'Pierderea vizei din Dunăre demonstrează urgenţa implementării Planului de acţiune paneuropean pentru sturioni, inclusiv măsuri de asigurare a migraţiei în amonte şi în aval. Nu există scuze pentru lipsa actuală de acţiune şi niciun alt vinovat: dacă guvernele din Europa şi instituţiile UE nu acţionează acum pentru a restabili conectivitatea râurilor şi pentru a proteja şi restabili habitatele de sturioni din râurile cheie, dispariţia altor specii de sturioni va fi răspunderea lor', a explicat Beate Striebel-Greiter, WWF Lead, Global Sturgeon Initiative.

La rândul său, Cristina Munteanu, liderul iniţiativei pentru sturioni de la WWF România, arată că este necesară realizarea unui plan de acţiune naţional în România, negociat cu toţi deţinătorii de interese-cheie, care să abordeze în mod integrat toate ameninţările.

'Faptul că viza este recunoscută oficial ca dispărută din Dunăre iar cega a ajuns în rândul speciilor ameninţate, este îngrijorător. Iar nisetrul, din informaţiile pe care le avem, are toate şansele să urmeze calea vizei! Toate acestea arată necesitatea realizării unui plan de acţiune naţional în România, negociat cu toţi deţinătorii de interese cheie şi care să abordeze în mod integrat toate ameninţările. Succesul punerii în aplicare a unui astfel de plan însă, depinde de angajamentul ferm şi susţinut al celor care îl vor agrea ca şi de alocarea de resurse şi fonduri suficiente, care să fie utilizate cu chibzuinţă', a spus Munteanu.

Între timp, peste Atlantic eforturile de conservare pe termen lung din America de Nord au dus la stabilizarea şi creşterea uşoară a populaţiilor de sturioni, inclusiv sturionii albi din râul Fraser, SUA. WWF, IUCN şi Societatea Mondială pentru Conservarea Sturionilor (WSCS) lucrează cu o diversitate de parteneri pentru a proteja aceste specii prin cercetare ştiinţifică, creşterea gradului de conştientizare şi implicarea directă în proiecte de conservare, pentru a reduce decalajul dintre ştiinţă şi management.

Lista roşie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii, creată în anul 1964, reprezintă inventarul cel mai complet al stării de conservare a speciilor de animale şi plante, fiind cel mai bun indicator al stării biodiversităţii mondiale, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel