Unirea ne(-ar) face puternici – spectacol de muzică și poezie
Muzeul Național al Literaturii Române organizează sâmbătă, 26 ianuarie 2019, ora 17.00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, spectacolul de muzică și poezie „Unirea ne(-ar) face puternici”, dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie, la care își dau concursul actrița Veronica Gheorghe, Natalia Pancec Colotelo (vioară) și Florian Gheorghe (chitară).
Se împlinesc 160 de ani de la Unirea Principatelor Române sau Mica Unire, considerat a fi primul pas important pentru formarea statului național unitar român, după ce, la 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859, și domn al Țării Românești. Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848.
La Brașov, la 12 mai 1848 se elabora programul-legământ „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”, ce cuprindea obiectivul fundamental românesc „Unirea Moldovei și Țării Românești într-un singur stat neatârnat românesc”.
Recitalul cuprinde creații ale poeților Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Coșbuc, Octavian Goga, Radu Gyr, Ioan Nenițescu, Elena Armenescu, Cornel Balaban, Nicolae Dabija, Alexei Mateevici, Niculina Mercanu, Adrian Păunescu, Florin Grigoriu, Romeo Tarhon, iar piesele muzicale selectate fac parte din creația lui George Enescu, Ciprian Porumbescu, Bela Bartok, dar și câteva prelucrări din folclorul românesc.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, anunță MNLR într-un comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News