UNICEF anunţă demobilizarea a aproximativ 900 de copii-soldaţi care au luptat împotriva Boko Haram în Nigeria
Aproximativ 900 de copii ai miliţiilor civile anti-Boko Haram, înfiinţate în 2013 pentru a apăra, alături de armată, comunităţile din nord-estul Nigeriei, au fost demobilizaţi vineri, a anunţat UNICEF, relatează AFP.
În total, 894 de copii, inclusiv 106 fete, au fost eliberaţi din rândurile CJTF - Civilian Joint Task Force - la Maiduguri, în nord-estul Nigeriei, astăzi (vineri), a anunţat UNICEF într-un comunicat. Ei au fost folosiţi de către grupuri armate în acţiuni de luptă (...), au fost martori la omoruri şi violenţe, a declarat într-un comunicat Mohamed Fall, reprezentantul UNICEF în Nigeria.
Vom continua să ne luptăm până când nu va mai fi nici un copil în rândurile grupurilor armate din Nigeria, a adăugat el, estimând că mai sunt încă multe mii de astfel de copii. Potrivit unui raport al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) din 2017, Nigeria avea peste 15 milioane de copii cu vârste între 5 şi 14 ani forţaţi să muncească, dintre care unii sunt folosiţi ca soldaţi în conflicte armate. Miliţiile civile au fost înfiinţate pentru a apăra comunităţile de organizaţia jihadistă în nord-estul Nigeriei şi sunt acum finanţate şi susţinute de către autorităţile ţării.
Ele sprijină forţele armate, îndeosebi la punctele de control sau pentru a garanta securitatea taberelor cu persoane strămutate. Aceste miliţii au fost însă criticate de numeroase ori pentru atrocităţile faţă de civili sau crime extrajudiciare, şi îndeosebi pentru recrutarea de copii în cadrul trupelor, ceea ce a reprezentat o situaţie neplăcută pentru comunitatea internaţională care finanţează şi înarmează Nigeria în lupta sa împotriva Boko Haram. Începând din septembrie 2017, când CJTF a semnat un acord prin care se angaja să ia măsuri împotriva folosirii copiilor în cadrul trupelor, 1.727 de copii şi adolescenţi au fost eliberaţi şi nu mai au loc noi recrutări, a afirmat UNICEF în comunicat. Conflictul cu Boko Haram s-a soldat cu peste 27.000 de morţi începând din 2009 şi cu strămutarea a peste 1,7 milioane de persoane, care nu se pot întoarce la căminul lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News