Data publicării:

UNICEF, aniversarea celor 70 de ani de activitate desfășurată în beneficiul copiilor vulnerabili

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

UNICEF a împlinit pe 11 decembrie 70 de ani de activitate. Cu ocazia aniversării, UNICEF celebrează imensele progrese realizate pentru copiii lumii şi relansează apelul urgent de a ajuta milioanele de copii ale căror viaţă şi viitor sunt ameninţate de conflicte, crize, sărăcie, inegalitate şi discriminare.

UNICEF a fost creat după cel de-al Doilea Război Mondial pentru a oferi ajutor şi speranţă tuturor copiilor aflaţi în situaţie de risc sau în dificultate, indiferent de ţara în care trăiau sau de rolul jucat de statul respectiv în timpul războiului. Misiunea noastră are un caracter la fel de stringent şi de universal şi astăzi,” a afirmat Directorul Executiv al UNICEF, Anthony Lake. „Având în vedere că, în lume, sunt atât de mulţi copii care au nevoi atât de mari, ne reînnoim angajamentul de a obţine rezultate pentru fiecare copil.”, este anunțul făcut într-un comunicat trimis DCNews.

Organizaţia a fost creată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru a ajuta copiii din Europa, China şi Orientul Mijlociu în perioada postbelică. Finanţată integral de contribuţiile voluntare ale guvernelor, societăţii civile, sectorului privat şi cetăţenilor, a reuşit să-şi extindă rapid activitatea, iar în 1955 desfăşura deja activităţi pentru copii în peste 90 de ţări.

Astăzi, UNICEF este cea mai mare organizaţie pentru copii din lume, fiind activă alături de partenerii săi în 190 de ţări şi teritorii şi urmărind să asiste fiecare copil, cu ajutorul a 13.000 de angajaţi implicaţi la nivel naţional şi internaţional.

Aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea UNICEF a inclus:

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel