Ungaria tăiată de la fondurile europene. Bruxelles-ul cere măsuri drastice
Vicepreşedintele CE, Olli Rehn, a anunţat că Ungaria ar putea fi prima ţară din UE pentru care Comisia Europeană ar putea cere suspendarea plăţilor pe fondurile de coeziune anul viitor ca urmare a lipsei măsurilor „durabile" pe corectarea deficitului.
El a anunţat rezultatele evaluării Comisiei Europene pe primul „lot" de cinci ţări aflate în pericolul unui deficit excesiv. Malta, Belgia, Cipru şi Polonia au luat măsuri sufieciente pentru corectarea acestuia, dar Ungaria nu a dovedit că măsurile anunţate de Budapesta ar putea corecta deficitul pe termen lung, informează Adevărul.
"În 2012 e nevoie de mai multe măsuri de corecţie din partea Guvernului maghiar pentru că, anul trecut, măsurile luate au fost unice şi nu permanente. Este şi motivul pentru care am tras concluiza că Ungaria nu a făcut tot ce trebuie. Deficitul excesiv în Ungaria nu este un lucru nou şi nu poate fi pus doar în seama actualului guvern. Încă de la aderarea sa, Ungaria a avut probleme şi termenele pentru corecţie au fost amânate cu trei ani. Ungaria nu este membru al zonei euro deci nu se confruntă cu sancţiuni financiare dar ar putea să se confrunte cu suspendări ale unor angajamente pe fondurile de coeziune pe anul viitor", a spus Olli Rehn.
Citeşte şi:
Ungaria pe buza prăpastiei. Orban dispus să înceapă orice negocieri cu FMI
Fitch a coborât la junk ratingul Ungariei pentru investiții
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News