Data publicării:
Ungaria surprinde din nou UE: creștere economică neașteptată în trimestrul III
Deși economia Ungariei a încetinit puțin ritmul de creștere față se trimestrul al doilea, Produsul Intern Brut pe al treilea trimestru este mai mare decât cele mai optimiste prognoze ale analiștilor. Față de aceeași perioadă a anului trecut, PIB-ul Ungariei a cunoscut o creștere de 3,2%, potrivit datelor Biroului Central de Statistică. Bloomberg estimase o creștere de 2,9%.
Veștile bune pentru economia Ungariei vin pe fondul unor tensiuni politice fără precedent în ultimele două decenii între Budapesta și Washington. Criticat de liderii vestici pentru ceea ce ei consideră derapaje democratice și o apropiere periculoasă de Rusia, premierul Viktor Orban va putea folosi statisticile economice pentru a justifica decizii politice și pentru a combate crticile.
Bratislava Paul, șeful Biroului de Statistică de la Budapesta, pune creșterea economică pe seama performanței din zona industrială și a sectorului agricol.
Datele publicate în august de Eurostat stabileau un record pentru Ungaria, PIB-ul său pe al doilea trimestru urcând cu 3,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Șeful Statisticii din Ungaria crede că scăderea de 0,7% în trimestrul trei s-a produs din cauza unei performanțe mai slabe a industriei constructoare de mașini și problemelor întâmpinate de motorul economic al Europei, Germania, potrivit portofolio.hu.
Ungaria, salvată de UE în 2008
La începutul lunii noiembrie, ministrul maghiar al Economiei anunța că Ungaria a plătit 2 miliarde de euro din totalul împrumutului pe care l-a primit de la Uniunea Europeană în timpul crizei economice. Tranșa este parte a unui împrumut acordat Ungariei de către Comisia Europeană în toamna anului 2008.
Ungaria a fost prima țară care a cerut asistență financiară creditorilor internaționali. Budapesta a împrumutat în total 20 de miliarde de euro de la Fondul Monetar Internațional și UE. Guvernul maghiar spune că mai are de rambursat 1,5 miliarde de euro Uniunii Europene, care ar trebui plătite până în 2016.
Datoria publică a Ungariei este cea mai mare din Europa Centrală ca procent din Produsul Intern Brut, ajungând la o cotă multianuală de 85% din PIB la finele lunii iunie. Guvernul susține că plănuiește să o reducă la 76,9% până la sfârșitul anului.
Rețeta Viktor Orban: stat neliberal și alianță cu Putin pe bani europeni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News