Data publicării:
Ungaria şi Polonia, legi împotriva CENZURII pe internet
Ungaria şi Polonia nu cedează în faţa companiilor tehnologice şi anunţă legi împotriva cenzurii online. Guvernul maghiar a anunţat că "trebuie să luptăm pentru libertatea noastră digitală".
Judit Varga, ministrul Justiţiei din Ungaria, s-a plâns de faptul că "orice persoană poate fi deconectată în mod arbitrar de la spaţiul online fără vreo procedură dreaptă, transparentă sau oficială, dar şi fără oportunitatea de a reveni. Vorbim aici de brutari, frizeri, pensionari, profesori, întreprinderi mari şi mici, lideri de stat, cu toţii putem fi deconectaţi".
Mişcarea din Ungaria vine la scurt timp după ce ministrul adjunct al Justiţiei din Polonia, Sebastian Kaleta, a depus un proiect de lege numit "Legea Libertăţii", care va înfiinţa un organism independent care va oferi posibilitatea de apel utilizatori de social-media care au fost interzişi sau al căror conţinut a fost îndepărtat de pe platformele Big Tech.
"Prejudiciile digitale realizate în mod deliberat din interese politice sau ideologice nu trebuie să aibă loc fără repercusiuni în Ungaria. Libertatea este rareori dăruită. Acum trebuie să luptăm pentru libertatea noastră digitală! Hai Ungaria", a mai transmis Judit Varga, conform Breitbart.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News