Data publicării:

Ungaria joacă TARE împotriva Parlamentului European. Răspunsul avocatului general al CJUE

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Recursul Ungariei împotriva Parlamentului European, care a iniţiat în 2018 o procedură împotriva Budapestei pentru risc de încălcare a valorilor Uniunii Europene, trebuie să fie respins, a estimat joi avocatul general al Curţii de Justiţie a UE, relatează AFP. 

Această chestiune a respectării statului de drept se află în centrul conflictului deschis între Bruxelles şi Budapesta, care blochează, împreună cu Varşovia, aplicarea planului de relansare european pentru a protesta împotriva unui nou mecanism care condiţionează alocarea fondurilor europene de respectarea valorilor UE.

Procedura declanşată de PE poate duce în teorie la sancţiuni care pot merge până la privarea ţării vizate de dreptul său de vot în Consiliul European, dar ea are puţine şanse de reuşită din cauza regulii unanimităţii, cu excepţia ţării vizate. Aceeaşi procedură aşa-numită a articolului 7 a fost lansată împotriva Poloniei, însă la iniţiativa Comisiei Europene în 2017.

În avizul său, pe care CJUE nu este obligată să-l urmeze, avocatul general estimează că această contestare a validităţii rezoluţiei adoptate de Parlamentul European nu este fondată.

VEZI ȘI Polonia ține în șah UE, după ce a blocat bugetul împreună cu Ungaria. Noi revendicări la adresa Bruxellesului

În recursul său, Budapesta contestă condiţiile votului asupra rezoluţiei, estimând că ar fi trebuit să se ţină cont de abţineri în calculul majorităţii de două treimi din sufragiile exprimate care era necesară, ceea ce ar fi avut drept efect ca aceasta să nu fie atinsă. În concluziile sale, avocatul general Michal Bobek subliniază că regulamentul intern al PE relativ la votul asupra unui text în vigoare la acel moment prevedea că numai voturile 'pentru' şi 'contra' sunt luate în calculul sufragiilor exprimate şi 'excludea cu claritate abţinerile'.

El a reamintit şi că eurodeputaţii au fost informaţi corespunzător cu o zi şi jumătate înainte de vot că abţinerile nu vor fi contabilizate ca sufragii exprimate şi 'şi-au putut exercita dreptul la vot ţinând cont de acest lucru', conform Agerpres.

VEZI ȘI Ungaria şi Polonia NU RENUNȚĂ! Orban şi Morawiecki, FRONT COMUN pentru blocarea bugetului UE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel