Procurorii îl acuză pe Bela Biszku, în vârstă de 92 de ani, de "implicare activă" în decizia deschiderii focului de către forțele de ordine asupra mulțimii. Biszku ar fi avut un astfel de rol în timpul a două incidente din decembrie 1956, când aproximativ 50 de persoane au murit, scrie globalpost.com.
Revoluția Ungară din 1956 împotriva ocupației sovietice s-a soldat cu moartea a peste 2.500 de maghiari și 700 de soldați ai URSS.
Biszku, care ulterior a devenit ministru al Internelor, a fost arestat în septembrie 2012, dată de la care se află în arest la domiciliu.
Este primul lider comunist al Ungariei anului 1956 pus sub acuzare.
"Membru al unui cerc restrâns de lideri ai partidului", Biszku a comis "crime de război - ca instigator - și omucidere a mai multor persoane", au declarat procurorii.
El mai este acuzat și de "complicitate la acte criminale" pentru că a mușamalizat represiunea, după încheierea revoltelor.
Avocatul său, Gabor Magyar, a declarat pentru AFP că instanța va lua o hotărâre cel mai probabil în mai, când se așteaptă ca Biszku să fie achitat. Apărătorul a argumentat, printre altele, că toate faptele comise cu mulți ani în urmă "sunt îngropate".
Premierul Viktor Orban a modificat în 2011 o lege, pentru a face posibilă anchetarea celor suspectați de implicare în represiunea din 1956.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui