Ungaria cere ajutor UE la granițe! Austria mobilizează armata
Ungaria va cere Comisiei Europene să trimită, împreună cu Grecia, o forță comună care să protejeze frontierele elene - și implicit ale Europei - luate cu asalt de valul de refugiați, a anunțat, luni, ministrul ungar de externe. Asta în timp ce Austria a mobilizat armata și trimite 2.200 de militari la granița cu Ungaria.
Citește și: Niels Schnecker: ”ISIS a reușit o lovitură teroristă asupra Uniunii Europene”
Ministrul ungar de externe, care a salutat decizia Germaniei de a reintroduce temporar controalele la frontiera Schengen, spune că Grecia nu este capabilă să îşi apere singură granițele, care sunt și frontierele externe ale Uniunii Europene, și astfel refugiații reușesc să pătrundă în Europa, motiv pentru care UE trebuie să se implice. Iar acest lucru poate fi făcut printr-o forţă specială a Uniunii, la care să participe toate statele membre.
Pe de altă parte, Austria va trimite de îndată armata să asiste poliția în gestionarea fluxului de imigranți care vin majoritar din Ungaria, a anunțat, luni, cancelarul Werner Faymann, conform digi24.ro. Viena va mobiliza 2.200 de oameni ”în următoarele două ore”, pentru a asista poliția la controlul frontalier, acolo unde este necesar, a precizat Faymann într-o conferință de presă.
Anunțul vine în condițiile în care Germania a informat că reintroduce controalele la frontiere, suspendând temporar acordul Schengen. Un anunț similar a venit duminică și din partea Cehiei.
Vezi aici detalii: Spațiul Schengen, suspendat! Germania a reintrodus controale la frontiera cu Austria
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News