Data publicării:

Ungaria, Cehia și Polonia resping agenda UE privitoare la creșterea prețurilor la energie și vin cu propria strategie

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ungaria, Cehia și Polonia resping agenda UE privitoare la creșterea prețurilor la energie și vin cu propria strategie / Sursă foto: Facebook Viktor Orban
Ungaria, Cehia și Polonia resping agenda UE privitoare la creșterea prețurilor la energie și vin cu propria strategie / Sursă foto: Facebook Viktor Orban

Republica Cehă, Ungaria și Polonia vor prezenta o propunere comună de reducere a prețurilor la energie la nivelul UE.

Republica Cehă, Ungaria și Polonia vor prezenta o propunere comună de reducere a prețurilor la energie în Uniunea Europeană, a declarat premierul ungar Viktor Orbán într-un videoclip de pe Facebook postat la sosirea la summit-ul UE din Slovenia.

"Bruxellesul are un plan secret de a impozita proprietarii de apartamente și locuințe sub masca protecției climatice", a spus Orbán, adăugând că "atmosfera este tensionată" înainte de summit, din cauza creșterii rapide a prețurilor la energie.

Viktor Orban a criticat strategia Uniunii Europene

Premierul maghiar a promis că cehii, polonezii și maghiarii vor protesta împreună împotriva oricăror propuneri de creștere a impozitelor populației la summitul UE.

"Toată lumea critică Comisia, spunând că prognozele pentru prețurile pentru întregul program verde, programul pentru climă, s-au dovedit a fi o greșeală completă și de aceea Europa suferă astăzi din cauza prețurilor ridicate la energie", a spus premierul. .

Potrivit acestuia, polonezii, cehii și ungurii vor face împreună propuneri cu privire la modul de reducere a prețurilor la energie.

Creșterea prețurilor la energie a lovit puternic Europa, iar oamenii plătesc o sumă disproporționată din veniturile lor pentru încălzire și alte costuri cu energia, scrie RMX.

Preţurile la gaze în Europa au crescut cu 60% în două zile

 

Cotaţiile la gaze naturale au atins miercuri noi recorduri istorice pe piaţa de referinţă din Europa, ceea ce duce creşterile cumulate înregistrate în ultimele două zile la 60%, pe măsură ce impactul majorării costurilor la energie s-a răsfrânt asupra pieţelor de acţiuni şi obligaţiuni, iar oficialii UE au tras un semnal de alarmă, transmite Bloomberg.

La hub-ul TTF (Title Transfer Facility) din Olanda cotaţiile pentru gazele naturale cu livrare în luna următoare au crescut miercuri cu până la 40%, la un nivel record de 162,12 euro pentru 1 MWh, după ce marţi au încheiat şedinţa cu o creştere de 20%.

"Creşterea actuală a preţurilor energiei în Europa este cu adevărat unică. Niciodată până acum preţurile nu au crescut atât de mult şi atât de repede", au reacţionat analiştii de la Société Générale.

"Este aproape imposibil să justifici de ce se mişcă atât de rapid şi atât de sus", a spus şi Tom Marzec-Manser, analist la ICIS (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel