Data publicării:

Ungaria a decretat stare de criză din cauza imigranților

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Guvernul de la Budapesta a decretat marţi stare de criză, din cauza imigraţiei în masă, în două judeţe din sudul Ungariei, a anunţat purtătorul de cuvânt Zoltan Kovacs.

Măsurile pentru judeţele Bacs-Kiskun şi Csongrad intră în vigoare marţi, la orele 12:30-13:00 (13:30-14:00, ora României), a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului maghiar, citat de Mediafax.

Ungaria şi-a înăsprit legislaţia împotriva migraţiei ilegale, astfel că, începând cu miezul nopţii de luni spre marţi, traversarea ilegală a frontierelor ţării este considerată infracţiune şi se pedepseşte cu trei ani de închisoare şi expulzarea din ţară.

Vezi și: Germania amenință statele care nu acceptă cotele de refugiați

Traficanţii de persoane riscă pedepse cu închisoarea mai dure decât înainte. De exemplu, cei care organizează astfel de operaţiuni riscă între zece şi 20 de ani de detenţie.

Conform noii legislaţii, avarierea gardului de la frontieră este o infracţiune care se pedepseşte cu închisoarea sau expulzarea.

De asemenea, Guvernul poate decreta stare de criză din cauza imigraţiei în masă, pentru o perioadă de până la şase luni.

Parlamentul va dezbate în curând un proiect care oferă armatei prerogative speciale în vederea protejării frontierei alături de poliţie şi biroul pentru imigraţie, după decretarea stării de criză. Parlamentul urmează să voteze legislaţia în ultima săptămână din septembrie.

Citește și: Vladimir Putin, victima unui atac

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel