Data publicării:
Unele cryptomonede se vor prăbuși. Primele care vor ieşi din piaţă sunt cele fără valoare reală
Cryptomonedele nu au reprezentat niciodată o investiție lipsită de riscuri și cu atât mai mult astăzi, când unele proiecte sunt amenințate cu dispariția.
Mai mulți antreprenori din industria cryptomonedelor au declarat pentru CNBC că mii de monede digitale se vor prăbuși, în timp ce numărul de blockchain-uri existente va scădea și în următorii ani. Există peste 19.000 de cryptomonede și zeci de platforme blockchain pe piață. O platformă blockchain, cum ar fi Ethereum, este tehnologia de bază pe care sunt construite multe dintre aceste cryptomonede diferite.
Prăbușirea recentă a așa-numitei monede algoritmice stabile terraUSD și a monedei digitale asociate luna, care a făcut vâlvă pe piață, a scos în atenție miile de cryptomonede existente care nu au performat până în prezent.
”Unul dintre efectele a ceea ce am văzut săptămâna trecută la Terra este că suntem în stadiul în care practic există prea multe blockchain-uri, prea multe monede. Și asta derutează utilizatorii. Aduce și anumite riscuri pentru utilizatori. Ca la începuturile internetului, aveai o mulțime de companii .com și multe dintre ele erau înșelătorii pe față și nu aduceau nicio valoare. Toate acestea au fost eliminate. Acum avem companii foarte utile și legitime”, a declarat Bertrand Perez, CEO al Fundației Web3, la Forumul Economic Mondial din Davos, Elveția, de săptămâna trecută.
Multe monede vor rămâne în trecut
Brad Garlinghouse, CEO al companiei de plăți blockchain transfrontaliere Ripple, a spus că probabil că vor exista „zeci” de cryptomonede care vor rămâne în trecut.
”Cred că există întrebarea dacă avem nevoie sau nu de 19.000 de monede noi astăzi. În lumea reală, există poate 180 de valute”, a spus Garlinghouse.
Directorul pentru investiții Guggenheim, Scott Minerd, a adăugat și mai mult pesimism săptămâna trecută, când a spus că majoritatea cryptomonedelor sunt ”gunoi”, dar că bitcoin și ethereum vor supraviețui.
Comentariile din industrie vin pe măsură ce piața cryptomonedelor continuă să simtă presiune. Bitcoin a scăzut cu peste 50% față de cel mai mare record pe care l-a atins în noiembrie și multe alte monede digitale pierzând față de maximele lor istorice.
Reglementarea crypto activelor
Este vorba de un regulament pilot DLT pentru înregistrările de distribuţie, un regulament care o să intre în vigoare de anul viitor şi ne-am bucura ca, la nivelul infrastructurilor bursiere din România, să fie testată această tehnologie, întrucât practic ea este un preview la ceea ce o să vină undeva din 2023-2024 şi mă refer aici la zona de reglementare a crypto activelor. Este un pachet foarte mare - pachetul marketing cryptoassets care noi credem că va intra în vigoare undeva din 2024-2025, însă acum se lucrează la toate aceste pachete legislative.
"Autorităţile vor transmite date într-un anumit format"
De asemenea, o altă direcţie importantă este cea de colectare de date la nivel european. Şi aici lucrurile se vor schimba, în perioada următoare. Primul efect pe care o să îl vedem, undeva din 2025, va fi sistemul ESAP, în care toate autorităţile vor transmite date într-un anumit format, iar pe această platformă europeană o să vedem toate datele din toate ţările UE. Practic, şi la nivel naţional va fi o schimbare, întrucât tot ceea ce se transmite în diferite formate acum către autoritate va veni într-un format unic. Citește mai multe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News