Data actualizării:
Data publicării:

Unde s-a AJUNS! Trump va lua FOC când va vedea asta - VIDEO

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Donald Trump
Donald Trump

Autoritățile din California au demontat o statuie a lui Cristofor Columb din fața Capitoliului de Stat.

Liderii Legislativului din California au decis în luna iunie să îndepărteze statuia lui Columb și a reginei Isabella, instalate în fața Capitoliului în anul 1883.

Mai multe statui ale lui Cristofor Columb au fost vandalizate în luna iunie. Una a fost decapitată la Boston şi o alta a fost târâtă lângă un lac în Virginia, ca urmare a mişcării Black Lives Matter lansată în Statele Unite după moartea lui George Floyd.

Trump, mesaje ferme către protestatarii Black Lives Matter

'Nu vor da jos monumentele noastre. Voi aproba foarte curând un decret care va întări ceea ce există deja, dar într-o manieră mai uniformă', a declarat Donald Trump jurnaliștilor la Casa Albă.

Trump a mai anunţat, marţi, pe Twitter, că a autorizat, 'cu efect imediat', arestarea oricui este prins deteriorând un monument al unui membru al armatei aflat pe teritoriul federal, chiar dacă guvernul avea deja acest drept potrivit Legii Memoriei Veteranilor din 2003. 'Nu vor fi excepţii', a scris Trump.

VEZI ȘI Statuia unui mare PREȘEDINTE al SUA urmează să fie demontată în Manhattan. Trump a luat FOC

Navigatorul genovez, Cristofor Columb, prezentat mult timp drept 'descoperitorul Americii', este considerat acum ca fiind una din figurile genocidului amerindienilor, şi indigenilor în general, fiind contestat în aceeaşi măsură ca stăpânii de sclavi sau generalii confederaţi din timpul războiului civil american.

Zeci de oraşe americane au înlocuit sărbătorirea Zilei lui Columb din octombrie - care a devenit sărbătoare federală în 1937 - cu o zi în amintirea 'popoarelor indigene'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel