Românii care își doresc să meargă în vacanță în Veneția vor trebui să își facă o rezervare pentru a putea vizita orașul. Odată cu revenirea turismului de masă în Italia, după doi ani de absenţă impusă de pandemia de coronavirus, revin şi problemele pentru fragila Veneţie unde din vara aceasta va fi testat un sistem pe bază de rezervări pentru a putea intra în oraşul canalelor, ca preambul la introducerea sa obligatorie în 2023, relatează Agerpres, citând EFE.
După sosirea a 400.000 de turişti în acest oraş în timpul vacanţelor de Paşti, primarul Veneţiei, Luigi Brugnaro, a anunţat lansarea din vara aceasta a unei platforme online pe care vor trebui să se înregistreze toţi cei care vor să aibă acces în centrul istoric.
Edilul a explicat mediilor locale că la început nu vor exista penalizări, sau nu se va interzice accesul celor care nu au făcut rezervare, "însă acelor turişti care au făcut rezervare li se va facilita accesul şi cumpărarea de bilete pentru muzee şi transportul public şi vor avea prioritate în faţa celorlalte persoane".
Turiştii care vor înnopta la hotelurile din Veneţia nu vor avea nevoie de rezervare.
Scopul acestui sistem pe bază de rezervări
Scopul administraţiei municipale este de a şti, în timp real, câte persoane se află pe străzile din centrul istoric şi a putea acţiona în consecinţă. "Vom începe în mod experimental, pentru că trebuie să facem unele aranjamente. Dar este singura cale de urmat", a explicat consilierul pentru turism, Simone Venturini.
În centrul Veneţiei, unde trăiesc aproape 40.000 de locuitori, s-au concentrat în Vinerea Mare între Lido şi zona istorică peste 100.000 de persoane, fără a mai pune la socoteală turiştii aflaţi în trecere şi care s-au cazat în localităţile din afara lagunei, precum Mestre.
Preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia, a asigurat că vizitatorii sunt "întotdeauna bineveniţi", dar odată cu apariţia turismului de masă dezbaterea privind protejarea Veneţiei şi gestionarea accesului persoanelor este din nou deschisă.
Asociaţia întreprinzătorilor din Veneţia, Confesercenti, a salutat iniţiativa şi a cerut ca introducerea sistemului de rezervări să fie considerat "un instrument de impulsionare a turismului de calitate, nu o obligativitate".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Femeia, arătată cu degetul în cuplurile infertile. Cifrele care scot la iveală adevărul: Doar o treime dintre cazuri
- Semnal de alarmă către părinți. Ce gest periculos au ajuns să facă tinerii la trecerea de pietoni
- Ce profesii onorabile ocupă mulți români în Norvegia. „Aici este o lipsă enormă. Toți norvegienii îi laudă”