Data publicării:
Un vas dispărut în Triunghiul Bermudelor în 1925 a reapărut, 90 de ani mai târziu
Triunghiul Bermudelor continuă să fascineze pe toată lume prin întâmplările stranii de la graniţa cu paranormalul! Unii spun că ar fi un portal către alte lumi.
În 16 mai 2016, autoritățile cubaneze au descoperit vasul într-o zonă în care erau interzise până și zborurile. După ce au încercat de 3 ori să contacteze echipajul de la bord, trei vase de patrulare au fost mobilizate pentru a captura nava misterioasă. Dar când vasele au văzut nava în chestiune, au rămas cu gură căscată. Conform primelor estimări, vasul pare să fie vechi de 100 de ani și nu are echipaj. La o inspecție mai atentă, oamenii au recunoscut că era legendara Cotopaxi (SS Cotopaxi), care dispăruse în circumstanțe misterioase în decembrie 1925. Când oamenii de pe vasele de patrulare au urcat la bordul navei, nu și-au putut crede ochilor: întregul interior indică că vasul nu mai avusese echipaj la bord de câteva decenii. Era de parcă toți oamenii se evaporaseră brusc. La o a două verificare, ei au descoperit jurnalul căpitanului Mayer, dar în acest caiet nu există nicio lămurire referitor la ce se întâmplase cu vasul. Tot ce se știe este că acesta se îndrepta spre Havana, plecase din Charleston, Carolina de Sud, pe data de 29 noiembrie, pentru a transporta 2.340 tone de cărbune. După două zile pe mare, a dispărut fără urmă pentru 90 de ani, o adevărată performanță, spun specialiștii, potrivit GentSide.
Guvernul cubanez a promis să realizeze o investigație detaliată pentru a scoate la iveală misterul vechi de 90 de ani. Triunghiul bermudelor este o regiune care se află între Miami, Puerto Rico și Insulele Bermude, sute de vase se scufundă acolo, avioanele dispar fără urmă de prăbușire. Este considerat un loc unde se petrec fenomene supranaturale care încă nu pot fi explicate, deși există multe teorii.
Iată un material video despre această poveste incredibilă:
Mister neelucidat
Triunghiul Bermudelor, cunoscut și sub numele de „Triunghiul Diavolului”, este o zonă aproximativ triunghiulară ca formă, cu cele trei colțuri localizate de Insulele Bermude, Puerto Rico și Fort Lauderdale, Florida în Oceanul Atlantic. Există unele speculații că în această regiune se întâmplă foarte des fenomene paranormale, cum ar fi: dispariții ale unui număr mare de vase și aparate de zbor, activități paranormale în care legile fizicii sunt date peste cap, puse inclusiv pe seama ființelor extraterestre.
În ciuda acestor idei populare, Paza de Coastă a Statelor Unite și alte agenții citează statistici care indică faptul că numărul incidentelor de vase și avioane dispărute sau pierdute nu este mai mare decât în oricare altă zonă des circulată a lumii. Multe din așa-zisele mistere s-au dovedit a nu fi chiar atât de misterioase sau neobișnuite la o examinare mai amănunțită, conținând erori și fabricații care în multe cazuri au circulat și recirculat timp de zeci de ani. Prima mențiune documentată a disparițiilor din zonă a fost făcută în 1951 de către E.V.W. Jones într-un comentariu despre pierderi recente de vase, scris pentru agenția de presă Associated Press. Articolul lui Jones se referea la zonă sub numele "Triunghiul Diavolului" și sublinia "disparițiile misterioase" a unui număr de vase, aparate de zbor și mici ambarcațiuni din regiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News