Data publicării:
Tren cu 130 de călători, blocat pe câmp, fără căldură
Trenul IR 1731 Galaţi-Braşov, cu aproximativ 130 de călători, este blocat pe raza judeţului Brăila, fără căldură, din cauza ruperii firului de tensiune şi a pantografului, informează ISU Brăila.
"Trenul IR 1731 Galaţi-Braşov are aproximativ 130 de călători în el, fără căldură, din cauza ruperii firului de tensiune şi a pantografului. Trenul IR 1572 Galaţi-Bucureşti Nord a fost anulat. În Staţia CF Brăila se află aproximativ 40 călători", potrivit ISU Brăila.
Situaţia trenurilor de pe raza judeţului Brăila transmisă de ISU Brăila: tren de marfă staţionat pe firul 2 de circulaţie între staţia CF Lacu Sărat şi Traian, rupt pantograf, se intervine de către lucrătorii CFR; trenurile R 7360 şi IR 1570 sunt staţionate în zona Staţiei CF Făurei, ambele fiind defecte, întârziere necunoscută; trenul IR 1732 este defect in zona Staţiei CF Lacu Sărat, întârziere necunoscută; trenul IR10072 Galaţi-Bucureşti staţionează în Staţia CF Brăila, aproximativ 30 de călători.
Între Brăila şi Baldovineşti, în dreptul firului 1 de circulaţie, se afla căzut un copac, iar în zona Staţiei CF Lacu Sărat, km 211+050, firul de tensiune este rupt, la faţa locului se deplasează lucrătorii CFR pentru remediere.
"În acest moment, circulaţia feroviară este oprită, nu mai pleacă niciun tren pe raza judeţului Brăila din staţiile unde sunt oprite până nu se remediază defecţiunea dintre Lacu Sărat şi Traian", transmite ISU Brăila.
Peste 20 de trenuri anulate pe ruta București-Constanța
Un număr de 21 trenuri vor fi anulate, duminică, pe fondul avertizărilor meteorologice şi al restricţiilor de circulaţie aplicate de CFR SA la nivelul sucursalei feroviare Constanţa, a anunţat, sâmbătă seara, CFR Călători.
Potrivit sursei citate, este suspendată circulaţia următoarelor trenuri în data de 26.11.2023: IR 1580, IR 1882, IR 1586, IR 1682 în relaţia Constanţa - Bucureşti Nord; IR 1583, IR 1881, IR 1885, IC 581 în relaţia Bucureşti Nord - Constanţa; R 8004/8007 în relaţia Feteşti - Bucureşti Obor şi retur; R 8122 Slobozia Veche - Bucureşti Nord se anulează pe distanţa Slobozia Veche - Urziceni; R 8153 Urziceni - Slobozia Veche; R 8154 Slobozia Veche - Urziceni; R 8201/8205 Buzău - Feteşti - Constanţa; R 8208/8204 Constanţa - Feteşti - Buzău; R 8206/8202 Constanţa - Feteşti - Buzău; R 8203/8207 Buzău - Feteşti - Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News