Un tânăr de 31 de ani a murit după ce a făcut infarct în bazinul de înot, la sfârșitul antrenamentului. Dr. Dan Dobreanu: Cardiomiopatia hipertrofică, extrem de răspândită la sportivii de performanță
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik
Se poate muri subit de inimă? Sunt afectați și sportivii de performanță care, se presupune, au o rezistență sporită a organismului și mușchiul inimii mai puternic?

Tragedie la un bazin din Timişoara, unde un tânăr a murit în timp ce își făcea antrenamentul în bazinul de înot, scrie opiniatimisoarei.ro.

Spre finalul programului de antrenament ceilalți înotători care se aflau în bazin au observat că tânărului i s-a făcut rău. Un angajat l-a scos din apă inconştient şi a încercat să-l readucă la viaţă, însă fără succes.

La faţa locului au ajuns rapid poliţiştii, dar şi echipajele medicale care i-au făcut sportivului manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul. "La data de 28 mai a.c., în jurul orei 19:51, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost găsită într-un bazin de înot din municipiu, inconștientă. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, stabilind faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 31 de ani. Echipajul medical prezent la fața locului au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, dar fără rezultat, bărbatul fiind declarat decedat", au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs nefericitul eveniment.

Cum este posibil să mori de inimă subit. Au sportivii avantaje în fața bolii?

În cadrul conferinței "Pompează Viață #CardiomiopatiaContează", realizată de DC Media Group, sub egida Societății Române de Cardiologie și Fundației Române a Inimii, conf prof. dr. Dan Dobroeanu a explicat legătura dintre cardiomiopatii și moartea subită, mai cu seamă în cazul sportivilor de performanță. 

"Moartea subită, dincolo de toate, este una din problemele majore ale pacienților cu cardiomiopatii. Definiția pentru moartea subită este decesul care apare la un pacient a cărui stare clinică nu permitea anticiparea ei. Adică, nu neapărat un om sănătos. Un om cu o anumită boală, dar care era într-o stare clinică relativ bună, iar această stare nu permitea anticiparea decesului. Discuția, de fapt, și legătura între cardiomiopatii și moartea subită este una extrem de importantă. Aceste cardiomiopatii predispun la apariția morții subite cardiace și cred că aș îndrăzni să spun că moartea subită reprezintă principala cauză de deces a pacienților care suferă de aceste probleme de sănătate. Este cu atât mai important cu cât decesul acesta apare în momentul în care pacientul era cu o stare de sănătate relativ stabilă", a spus conf. prof. dr. Dan Dobreanu.

"Există forme cu o predispoziție absolut aparte pentru a face moarte subită. Este vorba de cardiomiopatie aritmogenă de ventricul drept, la care nu rareori primele manifestări sunt tulburări ale ritmului cardiac. Apoi, mai este cardiomiopatia hipertrofică ce este extrem de răspândită la persoane aparent sănătoase, la sportivi de performanță, care mor în timpul unei activității competiționale. (...) Iar în al doilea rând luăm în calcul severitatea afectării cardiace. Ele formează stratificarea de risc pentru moartea subită", a mai declarat dr. Dan Dobreanu.

Conferința integrală organizată și găzduită de DC Media Group, aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel