Data actualizării:
Data publicării:

Un tânăr de 21 de ani a bătut doi bărbaţi în Suceava. Unul dintre ei a murit

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Freepik @@travelarium
FOTO: Freepik @@travelarium

Un tânăr de 21 de ani din Suceava a fot reţinut de poliţişti după ce a bătut alţi doi bărbaţi. Unul dintre ei a murit. 

Potrivit IPJ Suceava, agresiunea ar fi avut loc în urma unui conflict spontan izbucnit într-un bar de pe raza localităţii Bărăşti din comuna Boroaia.

"Din verificări s-a constatat că în data de 16 martie 2024, în jurul orei 19,00, un tânăr de 21 de ani şi cumnatul său s-au deplasat cu atelajele hipo la un bar de pe raza localităţii Bărăşti, comuna Boroaia, judeţul Suceava, unde au consumat băuturi alcoolice, având un conflict cu alţi doi bărbaţi, localnici, de 46 şi 52 de ani. În urma conflictului, tânărul de 21 de ani ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect contondent bărbaţilor de 46 şi 52 de ani, în urma cărora a survenit decesul bărbatului de 46 de ani şi vătămarea corporală a celui de 52 de ani", au precizat, duminică, oficialii IPJ Suceava, conform Agerpres.

Tânărul de 21 de ani a fugit de la faţa locului, fiind depistat pe raza unei localităţi învecinate.

Cercetările sunt continuate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, urmând ca tânărul să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi tentativă de omor.

Un alt incident şocant a avut loc în urmă cu trei zile, la Braşov. Un tânăr a vrut să fure o maşină şi a ameninţat şoferul acesteia cu o macetă.

"Persoana de sex masculin, în vârstă de 17 ani, a acostat o altă persoană de sex masculin imediat după ce şi-a parcat autoturismul în zona Răcădău - Spitalul Judeţean din municipiul Braşov. Pentru a obţine cheile autoturismului, minorul a ameninţat-o pe victimă cu maceta pe care o avea asupra sa şi a reuşit să pătrundă în autoturism, însă persoana vătămată l-a tras în exterior, ambele persoane cazând la sol. În cadrul acestui conflict, persoanei vătămate i-au fost provocate leziuni prin tăiere asupra degetelor de la mâna stânga, precum şi asupra hainelor pe care le purta. Văzând că nu reuşeşte ceea ce şi-a propus, minorul a fugit de la faţa locului, fiind ulterior prins de către organele legii", se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel