Un tânăr de 18 ani, aproape în comă alcoolică și fără permis, a provocat un accident în Botoșani
Un tânăr de 18 ani, fără permis, a urcat la volan aproape în comă alcoolică și a provocat un accident.
Un tânăr de 18 ani, din comuna Călărași, a urcat aproape în comă alcoolică la volan, apoi a provocat un accident rutier, duminică, pe raza localității de domiciliu. El nu deține nici permis de conducere, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, citat de stiri.botosani.ro.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că acesta, în timp ce se deplasa pe un drum comunal, cu un autoturism aparținând unei cunoștințe care se afla în autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu gardul unei locuințe.
În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale.
„Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult de atât, acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ.
Sursă: stiri.botosani.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News