Data actualizării:
Data publicării:

Un suporter, condamnare la închisoare după ce a aruncat cu un obiect în portarul echipei sale

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO: Freepik
FOTO: Freepik
Un suporter din Australia, aflat sub influența drogurilor, a fost condamnat la închisoare după ce l-a accidentat pe portarul echipei preferate. Suporterul are interzis pe stadion timp de 5 ani, dar și obligația să efectueze teste antidrog pentru mai multe luni după eliberare.

Un suporter al echipei de fotbal Melbourne Victory a fost condamnat la trei luni de închisoare, acesta alegându-se și cu o interzicere a prezenței pe stadion, pentru cinci ani, după ce a aruncat în fața portarului echipei favorite cu o găletușă de plastic, scrie presa locală, citată de Reuters.

Tom Glover, portarul formaţiei Melbourne City, a fost atacat în timpul invadării terenului la un meci din liga australiană (A-League). Portarul s-a ales cu faţa însângerată şi cu o contuzie după ce a fost lovit în faţă în timpul invadării terenului de către suporterii formaţiei Victory, în decembrie, în semn de protest pentru faptul că play-off-ul campionatului va avea loc la Sydney în următorii patru ani.

Alex Agelopoulos, 23 de ani, a fost condamnat la trei luni de închisoare de un magistrat din Melbourne pentru rolul său în acest incident şi a fost suspendat de la orice eveniment pe un stadion timp de cinci ani, a precizat Australian Associated Press.

”Tu şi ceata ta aţi murdărit fotbalul în Australia. Nu e loc pentru astfel de manifestări în niciun sport, mai ales într-un sport pe care pretinzi că îl iubeşti'”, a afirmat judecătoarea Rosemary Falla, potrivit Agerpres.

Suporterul, teste antidrog timp de 18 luni de la eliberare


Agelopoulos, eliberat pe cauţiune în vederea unui apel la sentinţă, va trebui să se supună testelor antidrog timp de 18 luni după eliberarea sa, a relatat ABC.

Avocatul lui Alex Agelopoulos a cerut ca acesta să nu primească o sentinţă cu executare, deoarece la momentul comiterii faptei era dependent de metamfetamină, iar apoi a arătat remuşcare pentru gestul său.

Federaţia Australiană de Fotbal (FA) a sancţionat clubul Victory cu o amendă de 450.000 de dolari australieni (290.000 de dolari americani). Meciul în cauză a fost întrerupt şi dus la capăt patru luni mai târziu, City câştigând cu 2-1.

Citește și: Sărutul de la naționala de fotbal a Spaniei: Federaţia a calificat drept 'minciuni' acuzaţiile aduse lui Luis Rubiales

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel