Data actualizării:
Data publicării:

Un star K-Pop coreean a fost încarcerat, după implicarea sa într-un scandal de prostituție

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pexels
Pexels

Un fost cântăreț K-pop a fost încarcerat pentru prostituție.  

Fosta vedetă K-pop Seungri din Coreea de Sud va sta închisă trei ani pentru organizarea unui ring de prostituție și jocuri de noroc. El a fost condamnat de un tribunal militar pentru organizarea de servicii sexuale pentru oamenii de afaceri care doreau să investească în clubul său de noapte, scrie BBC

Judecătorul a declarat că tânărul de 30 de ani - al cărui nume real este Lee Seung-hyun - a furat și bani de la club pentru jocuri de noroc, mai ales cele din Las Vegas. Seung a fost membru al trupei Big Bang care a vândut peste 150 de milioane de discuri în întreaga lume.

În timpul procesului, el a negat majoritatea acuzațiilor. Cazul a fost audiat la tribunalul militar din Yongin, la sud de Seoul, deoarece Seung s-a înrolat în armată anul trecut. S-a retras din showbiz în 2019, după ce acuzațiile i-au fost aduse în mod public.

Seung, care a fost descris cândva drept „Marele Gatsby al Coreei” pentru stilul său de viață fastuos, obișnuia să aibă milioane de fani în Coreea de Sud și în întreaga lume.

Prostituția, un trend al lumii artiștilor pop din toată lumea

Cântăreţul Glenn Medeiros, un star al muzicii pop din anii '80-'90, a acordat un interviu în care a dezvăluit că el şi alţi artişti au primit adeseori propuneri sexuale din partea unor nume importante din industria muzicală, care le promiteau că îi vor ajuta să îşi dezvolte carierele profesionale, informează BBC. 

Glenn Medeiros, care a devenit celebru cu cântecul 'Nothing's Gonna Change My Love For You' din 1988, afirmă că a refuzat 'multe oferte' care i-au fost făcute pentru a întreţine relaţii sexuale, dar unii dintre colegii lui din industrie au acceptat astfel de propuneri. 'Vedeai aceste lucruri peste tot', a dezvăluit Glenn Medeiros, care este în prezent directorul unei şcoli din Hawaii.

'M-ar fi ajutat oare să am mai mult succes în carieră? Poate că da. Dar nu am vrut să fac acest lucru. Am avut prieteni care spuneau foarte clar: ”Mă voi muta în casa acestei persoane, pentru că această persoană mă va ajuta în cariera mea muzicală, a adăugat fostul cântăreţ”.

Eu nu am făcut niciodată aşa ceva şi sunt mândru de acest lucru, dar în acelaşi timp pot şi să înţeleg motivul pentru care unii oameni au procedat astfel. Îmi amintesc că vorbeam cu unii dintre prietenii mei care spuneau aşa: 'Această persoană e atractivă şi oricum o plac deja, aşa că este OK”, a mai spus fostul star pop.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel