Un sfert dintre mamele minore din Uniunea Europeană sunt din România
Dintre cele 199.720 de naşteri înregistrate în România în 2019, 749 provin de la fete sub 15 ani şi 17.933 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani, arată un raport publicat de Salvați Copiii.
Statistica arată că unu din zece nou-născuţi în România provine din mame adolescente. De altfel, ţara noastră înregistrează aproape un sfert dintre mamele sub 18 ani (23%) din Uniunea Europeană.
Dintre cele 749 de mame cu vârsta sub 15 ani, 720 se aflau la prima naştere, iar 29 chiar la a doua naştere, adică aproape 4%. Pe segmentul 15 - 19 ani, dintre 17.933 de mame precoce, 74% se aflau la prima naştere, 21% erau la a doua naştere şi 4% la a treia naştere. În plus, un număr deloc neglijabil de adolescente sub 19 ani erau la a patra naştere (70) sau chiar la al cincilea copil (11). Acest fapt indică o nevoie neacoperită de servicii şi cronicizată, o ignorare din partea societăţii a fetelor aflate în situaţii de vulnerabilitate.
Acces la educație și servicii medicale
"Pandemia de COVID-19 a îngreunat accesul la educaţie şi la servicii medicale, crescând riscul maternal şi adâncind distanţa dintre populaţia vulnerabilă şi serviciile de sănătate esenţiale. Cauzele acestui fenomen sunt variate şi adesea asociate. Cel mai adesea este vorba de distanţa mare faţă de cabinetele medicale, lipsa resurselor pentru a plăti transportul, lipsa de informaţii cu privire la ce servicii medicale ar trebui accesate în timpul sarcinii", explică Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.
Potrivit datelor Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor Medicilor de Familie, 53% din localităţile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienţi medici de familie. Multe fete şi femei din zonele rurale defavorizate recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii, nu ajung la medic pentru luarea în evidenţă şi monitorizarea adecvată a sarcinii şi aşteaptă până când situaţia lor se precipită sau se înrăutăţeşte.
Caravana medicală ajunge în Babadag
Pentru a contribui la reducerea mortalităţii infantile din judeţul Tulcea, Organizaţia Salvaţi Copiii a decis să extindă programul Sănătatea mamei şi a copilului în zonele defavorizate din judeţ. Astfel, sunt asigurate servicii integrate (medicale, sociale, educaţionale) la nivel local pentru mame, gravide, gravide minore şi copii până în 5 ani, care primesc suport socio-medical prin facilitarea accesului la servicii de sănătate, de planificare familială şi asistenţă pediatrică.
Specialiştii locali ai Organizaţiei Salvaţi Copiii, alături de medici voluntari din cadrul Asociaţiei Caravana cu Medici şi voluntari din partea MSD România au ajuns în Oraşul Babadag. Între 3 si 4 iulie, în spaţiile puse la dispoziţie de Primăria din Babadag şi în comunitate, 150 de paciente au fost consultate gratuit şi au beneficiat de recoltări, ecografii de sân, ecografii transvaginale, ecografii abdominale, consult oftalmologic şi sesiuni de informare cu privire la sănătatea în timpul sarcinii şi îngrijirea nou-născutului.
În cadrul programului Sănătatea mamei şi a copilului, până în prezent, 56.000 de beneficiari (mame, gravide, copii 0-5 ani) au fost susţinuţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News