Data actualizării:
Data publicării:

Un seism cu magnitudinea 5,7, resimţit în El Salvador şi Nicaragua

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un seism cu magnitudinea 5,7, care s-a produs joi în largul coastelor Americii Centrale, a fost resimţit El Salvador şi în capitala statului Nicaragua, Managua, informează Reuters.

În urma seismului, mulţi dintre locuitorii din cele două ţări central-americane şi-au părăsit locuinţele. Deocamdată, nu există informaţii despre producerea unor pagube materiale majore. 

Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (U.S. Geological Survey - USGS) a anunţat că seismul s-a produs la o distanţă de 39 de kilometri sud-vest în raport cu Jiquilillo, o localitate din Nicaragua, şi la o adâncime de 71 de kilometri. 

Jorge Melendez, directorul Protecţiei Civile din El Salvador, a precizat că, potrivit primelor informaţii, seismul a provocat doar pagube minore. 

Epicentrul cutremurului se află în zona în care frontierele terestre ale unui grup de trei ţări - El Salvador, Honduras şi Nicaragua - sunt cel mai apropiate, iar unele clădiri din Honduras au fost de asemenea evacuate, au anunţat autorităţile locale. 

Autorităţile din El Salvador au spus că primele măsurători au atribuit acestui seism o magnitudine preliminară de 6,2. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel