Un scut invizil înconjoară planeta. Ce spun cercetătorii
Cercetătorii de la Universitatea Colorado Boulder au descoperit că în jurul planetei noastre se află un scut invizibil de radiaţii, care blochează pătrunderea electronilor periculoşi, emişi în timpul furtunilor solare.
Aceşti electroni pun în pericol viaţa astronauţilor aflaţi în spaţiu şi pot distruge sateliţii, conform phys.org.
Bariera invizibilă se află în centurile de radiaţie Van Allen, care sunt două inele în formă de gogoaşă ce conţin protoni şi electroni şi înconjoară Pământul.
Centurile Van Allen, menţinute de efectul gravitaţiei, ne protejează planeta şi se umflă sau se retrag periodic, în funcţie de particulele energetice emise de Soare.
Aceste centuri au fost descoperite prima dată în anul 1958 de profesorul James Van Allen, de la Universitatea Iowa. Ele se extind până la o altitudine de peste 40.000 km, dar scutul invizibil de protecţie a fost detectat acum la doar 11.000 de km altitudine.
Pentru cercetarea centurilor de radiaţii, NASA a lansat în anul 2012 două sonde care să adune noi informaţii. Astfel a fost identificat un al treilea inel, de tranziţie între cel interior şi cel exterior.
Recent, a fost observat acest câmp, aflat la marginea centurii exterioare, care poate bloca electronii periculoşi, ce nu pot pătrunde astfel în atmosfera planetei noastre.
Scutul, detectat pentru prima dată cu ajutorul celor două sonde spaţiale Van Allen, a fost numit plasmasferă. Este format din gaze încărcate electric. Câmpul începe de la aproximativ 1.000 de kilometri altitudine şi se extinde spre centura exterioară Van Allen, până la 11.000 kilometri.
Profesorul Daniel Baker, director la CU-Boulder’s Laboratory for Atmospheric and Space Physics, spune că aceşti electroni se lovesc practic de un fel de geam de sticlă atunci când vor să intre în câmpul de protecţie.
Autorul studiului compară acest scut cu cel folosit pe nava spaţială din Star Trek, pentru a respinge focurile lansate de armele extratereştrilor.
“Este un fenomen foarte ciudat,” adaugă Daniel Baker.
Până acum, experţii credeau că electronii, care se deplasează cu viteze extreme, pătrund în atmosferă, dar aici sunt distruşi treptat de interacţiunea cu moleculele de aer.
Cercetătorii nu ştiu deocamdată cum s-a format plasmasfera.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News