Data publicării:
Un sceptru cu o vechime de 3.200 de ani, descoperit de arheologi
Descoperire impresionantă făcută în Israel.
O echipă de arheologi din Israel a descoperit un sceptru cu o vechime de 3.200 de ani, care ar fi avut semnificaţie religioasă, a anunţat miercuri Universitatea Ebraică (HU) din Ierusalim, citată de agenţia Xinhua.
Sceptrul, realizat din bronz şi acoperit cu argint, a fost adus la lumină în forma sa originală de cercetători de la HU într-un templu canaanit din sudul sitului arheologic Tel Lachish, în cadrul unui studiu publicat în jurnalul Antiquity.
Cum arată obiectul descoperit
Obiectul, îngust la bază şi mai lat în partea de sus, măsoară 11,2 centimetri lungime şi 42 milimetri lăţime.
Decoraţiunile de pe sceptru includ 64 de puncte răspândite în patru zone diferite, un cerc mare şi linii drepte.
Echipa de arheologi a descoperit în apropiere două figurine reprezentând un războinic canaanit, probabil zeul Baal.
Una dintre dovezile care susţin posibilitatea ca sceptrul să fi avut semnificaţie religioasă este asemănarea acestuia cu un obiect ţinut de statueta unui zeu, descoperită anterior în timpul săpăturilor din oraşul canaanit Megiddo din nordul Israelului.
Ce i-a surprins pe cercetători
În mod surprinzător, obiectul din Megiddo este de asemenea decorat cu puncte, un cerc mare şi linii drepte.
Cercetătorii au notat că sceptrul şi figurinele găsite în Tel Lachish se alătură altor descoperiri similare realizate în alte situri arheologice din Israel, care oferă o imagine de ansamblu despre zeii canaaniţi.
Mai multe mărgele, arme şi obiecte de aur au fost, de asemenea, găsite recent în templul canaanit.
Cercetătorii sunt de părere că aceste obiecte au făcut parte dintr-o sculptură mare, reprezentând un zeu, care a fost dezintegrată sau jefuită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News