Un român este dublura lui Athos în cea mai nouă ecranizare a cărţii "Cei trei muschetari"
Alături de nume consacrate ale cinematografiei internaţionale, Orlando Bloom, Milla Jovovich, Christoph Waltz sau Matthew Macfadyen, la realizarea filmului "Cei trei muschetari 3D" a participat şi cascadorul român Valentin Vasilescu, unul dintre cei mai căutaţi specialişti din acest domeniu. Maestru al exploziilor, maşinilor în flacări şi al dresajului ecvestru, cele mai recente cascadorii ale lui Valentin pot fi admirate pe marile ecrane din România, din 14 octombrie, în filmul "Cei trei muschetari 3D".
În cea mai recentă ecranizare a românului lui Alexandre Dumas, Valentin a fost dublura actorului principal Matthew Macfadyen şi referitor la cât de dificilă este meseria de cascador şi experienţa acestui film, el a declarat: ,,Cel mai mult simt provocarea cascadoriilor atunci când sunt pe punctul de a le face, iar amintirile plăcute şi satisfacţia reuşitelor sunt de nepreţuit. Îmi iubesc meseria, tocmai pentru că mi-a oferit ocazia de a lucra cu nenumărate staruri ale cinematografiei internaţionale: Milla Jovovich, Renee Zellweger, Nicole Kidman, Jude Law, Steven Seagal şi mulţi alţii. În afară de Orlando Bloom, pe care nu l-am întllnit, am stat de vorbă cu toţi actorio principali din Cei trei muschetari 3D şi toţi au fost super. Milla este o persoană excepţională din toate punctele de vedere, extrem de glumeaţă şi relaxată. “
De asemenea, echipa de producţie a filmului Cei trei muschetari 3D a apelat la forţe româneşti şi pentru a realiza costumele specifice acelei epoci. Datorită imaginii stilizate pe care şi-o doreau, designerul Pierre-Yves Gayraud şi echipa sa au fost nevoiţi să creeze peste 400 de costume lucrate manual. Pierre-Yves explica: ,,Am creat costumele în trei ţări diferite. Am început într-un atelier din Paris, unde am realizat prototipurile şi am lucrat la imaginile pe care vroiam să le creăm atât pentru barbaţi cât şi pentru femei. Odată ce am stabilit acest aspect, ne-am mutat în Romania pentru a începe producţia efectivă a costumelor. De-abia în prima săptămână a lunii august am ajuns în Munchen, pentru a face probe cu actorii care urmau să le poarte. A fost o provocare imensă din punct de vedere al sincronizarii şi al volumului de muncă."
Cele mai importante colaborări ale lui Valentin au fost: Dracula the Impaler, Highlander - End Game, Dark Prince, Cold Mountain, 7 Seconds, Pumpkinhead III, Mammouth, William & Catherine: A Royal Romance, Born to Raise Hell, Youth Without Youth, Seed of Chucky, Jacquou le croquant, Funny Money si multe altele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News