Un român, erou în Italia. A salvat vieţi!
Un român din Verona, Giorgio Tovol, în vârstă de 49 de ani, este considerat eroul zilei, după ce a oprit un autobuz cu călători care scăpase de sub control, după ce şoferului i s-a făcut rău, pierzându-şi pentru moment conştienţa. Românul, pasager şi el în autobuz, a observat ce se întâmplă cu şoferul şi a sărit imediat pentru a opri autobuzul prin orice mijloace. Românul era chiar coleg cu şoferul care se simţea rău.
Şoferul unui autobuz de linie din Verona a suferit o pierdere de cunoştinţă la volan, în timp ce conducea, iar un român aflat şi el în autobuz a văzut totul. Giorgio Tovol se află de mai mulţi ani în Italia şi este chiar şofer de autobuz şi el. Astfel, nu i-a fost greu să-şi dea seama ca ceva se întâmplă cu colegul lui, cei doi lucrând chiar şi la aceeaşi firmă de transport.
Intervenţie la timp
Astfel, văzând situaţia gravă, românul a sărit de pe scaun şi a preluat volanul autobuzului, trăgând puternic şi frâna de mână. Bărbatul care era la volan şi-a dat seama că ceva se întâmplă cu el şi a luat piciorul de pe acceleraţie, apoi s-a prăbuşit, precizează observator.tv, citând larena.it.
Autobuzul traversa în acel moment un pod rutier, deci se putea întâmpla oricedacă românul nu intervenea atunci când a făcut-o. Autorităţile şi-au exprimat recunoştinţa pentru fapta românului, felicitându-l călduros pentru curajul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News