Un român care lucrează în Germania, salvat de şeful său de la închisoare. De ce a fost reţinut, după ce a intrat în Germania dinspre Olanda
Un român care lucrează în Germania a fost reţinut de poliţie, după ce a intrat în ţară cu o maşină dinspre Olanda. Şeful său l-a salvat de la executarea unei pedepse cu închisoarea.
Concret, bărbatul era căutat cu mandat de arestare, pentru executarea unei condamnări pentru conducere fără permis. Odată arestat, a cerut ajutorul şefului său, pentru că avea şi varianta de a plăti o amendă. Germanul a achitat amenda, astfel că românul a putut părăsi arestul.
"La verificarea datelor personale ale pasagerului în vârstă de 33 de ani, oficialii au constatat că justiția îl caută pe bărbatul cu mandat de arestare. Dintr-o condamnare pentru conducere fără permis a mai trebuit să plătească o amendă de 600 de euro sau să execute o pedeapsă substitutivă de închisoare de 15 zile.
Pentru că cetățeanul român în vârstă de 33 de ani nu avea suficienți bani, i-a cerut rapid ajutor șefului său din regiunea Tecklenburger Land. S-a urcat în mașină și a venit la secția de poliție federală.
Cu sprijinul financiar din partea angajatorului său, tânărul de 33 de ani a putut plăti amenda și s-a scutit astfel de o pedeapsă cu închisoarea“, au transmis polițiștii germani, citaţi de Adevărul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News