Un bărbat care a avut un comportament violent la adresa pasagerilor unei aeronave, care a aterizat la București, în timp ce se afla în stare de ebrietate, a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost condamnat pentru săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor ori în pregătire de zbor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa acestei aeronave, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 119 alin. 1 din Legea 21/2020 privind Codul Aerian al României şi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.
De asemenea, instanţa de judecată a dispus, ca pedeapsă complementară, interzicerea unor drepturi, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
”Hotărârea aparţine Judecătoriei Buftea, după ce poliţiştii de frontieră din cadrul Centrului de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucureşti Otopeni au întocmit, pe numele persoanei în cauză, lucrare penală pentru încălcarea Codului Aerian şi au sesizat unitatea de parchet competentă”, informează IGPF, citat de Agerpres.
Astfel, pe data 24 martie 2022, poliţiştii de frontieră l-au preluat pe bărbat, la aterizare, dintr-o aeronavă care se deplasa pe ruta Copenhaga - Otopeni şi care a aterizat, la ora 21,10, în regim de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.
Motivul a fost generat de faptul că bărbatul, aflându-se în stare avansată de ebrietate, a devenit indisciplinat şi a început o altercaţie în timpul aterizării, agresând verbal atât pasagerii, cât şi pe membrii echipajului de zbor.
Echipajul a acționat conform procedurilor standard de securitate
La momentul respectiv, echipajul a acţionat conform procedurilor standard de securitate şi aeronava a aterizat în siguranţă. Pasagerul a fost preluat de autorităţi, iar restul călătorilor au fost debarcaţi conform procedurilor normale.
Potrivit art. 119 - (1) din Legea 21/2020 privind Codul Aerian al României, ”Săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor ori în pregătire de zbor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa acestei aeronave, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 de ani şi interzicerea unor drepturi”.
Totodată, conform Art. 119 - (2) din acelaşi Cod Aerian, ”Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită asupra unui membru al echipajului aeronavei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- CNA, mesaj despre Florin Piersic. Atenționare pentru toate televiziunile
- Ce faci când intri într-o intersecție. Titi Aur: Asta e o lecție pe care trebuie să o învețe fiecare șofer / video
- Medicii de la Foișor, despre Florin Piersic: E în stare gravă, probleme mari la inimă. Nu se știe dacă va suporta operația
- Românii vor beneficia de o aplicație unică a statului, unde vor avea cardul de sănătate, buletin, pașaport. Vezi lista completă
- Alimentele care distrug cancerul. Dr. Virgiliu Stroescu: Mâncați minunea asta și s-a terminat cu cancerul și cu toate bolile / video
- BANCUL ZILEI: Soția îi îndeplinește dorința soțului
- Ultima oră: Florin Piersic a ajuns la Spitalul Foișor. Urmează să intre în operație
- Horoscop 9 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Discuții neplăcute cu familia pentru o zodie. Trebuie să ai răbdare
- Rutina de somn a Prințesei Kate Middleton. Seamănă izbitor cu cea a Reginei Elisabeta a II-a
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 9 mai, 2024