Data actualizării:
Data publicării:

Un robot jucător de șah i-a rupt degetul oponentului său, un copil de 7 ani

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Pexels (Tara Winstead)
Sursă foto: Pexels (Tara Winstead)

Un robot care joacă șah i-a rupt degetul oponentului său, un băiat de 7 ani. 

Șahul nu este un joc violent, însă un robot a creat un precedent în acest sens. Săptămâna trecută, potrivit instituțiilor de presă ruse, un robot care joacă șah, aparent nemulțumit de răspunsurile rapide ale unui băiețel de șapte ani, i-a apucat și și-a rupt degetul în timpul unui meci de la Moscow Open.

”Robotul i-a rupt degetul copilului”, a declarat Sergey Lazarev, președintele Federației de șah din Moscova, agenției de presă TASS, citată de The Guardian, după incident, adăugând că aparatul a jucat în multe expoziții anterioare fără astfel de incidente. 

Videoclipul incidentului din 19 iulie publicat de canalul Baza Telegram arată că degetul băiatului a fost apucat de brațul robotizat timp de câteva secunde, înainte ca o femeie urmată de trei bărbați să intervină ca să-l elibereze pe copil. Sergey Smagin, vicepreședintele Federației Ruse de Șah, a spus pentru Baza că robotul a părut să se năpustească după ce a luat una dintre piesele băiatului, scrie The Guardian. În loc să aștepte ca mașina să își finalizeze mișcarea, băiatul a optat pentru o ripostă rapidă, a spus el.

Producătorii vor fi nevoiți să regândească modelul robotului

”Există anumite reguli de siguranță și copilul, se pare, le-a încălcat. Când a făcut mișcarea, nu și-a dat seama că mai întâi trebuie să aștepte”, a spus Smagin. ”Acesta este un caz extrem de rar, primul pe care mi-l amintesc”, a adăugat el.

Lazarev a avut o variantă asemănătoare, spunând că micul competitor ”a făcut o mișcare, iar după aceea trebuia să dea timp robotului să răspundă, dar băiatul s-a grăbit și robotul l-a prins”. Oricum, a spus el, furnizorii robotului ”vor trebui să gândească din nou prototipul”.

Baza l-a numit pe băiat Christopher și a spus că este unul dintre cei mai buni 30 de șahişti din capitala Rusiei la categoria sub 9 ani. ”Oamenii s-au grăbit să ajute și i-au scos degetul tânărului jucător, dar fractura nu a putut fi evitată”, se spune.

Lazarev a spus pentru Tass că Christopher, al cărui deget a fost pus într-un ghips, nu părea prea traumatizat de atac. ”Copilul a jucat chiar a doua zi, a terminat turneul și voluntarii l-au ajutat să înregistreze mișcările”, a spus el.

Cu toate acestea, părinții lui ar fi contactat parchetul. ”Vom comunica, vom înțelege și vom încerca să ajutăm în orice mod putem”, a transmis instanța. Smagin a declarat pentru RIA Novosti că incidentul a fost ”o coincidență”, iar robotul a fost ”absolut sigur”. Aparatul, care poate juca mai multe meciuri simultan, și se pare că jucase deja trei în ziua în care l-a întâlnit pe Christopher, este ”unic”, a spus el. ”A jucat la multe deschideri. Aparent, copiii trebuie avertizați. S-a întâmplat."

Accidentele care implică roboți au dus în multe cazuri la decese

Un mare maestru rus, Serghei Karjakin, a spus că incidentul s-a datorat fără îndoială ”unei erori de software sau ceva”, adăugând că ”acest lucru nu s-a întâmplat niciodată înainte. Există astfel de accidente. Îi doresc băiatului multă sănătate.”

Poate că băiatul a fost norocos. În timp ce roboții devin din ce în ce mai sofisticați, cu cele mai moderne modele capabile nu doar să interacționeze, ci și să coopereze activ cu oamenii, cei mai mulți pur și simplu repetă aceleași acțiuni de bază – apucă, mută, pun jos – și nici nu știu și nici nu le pasă dacă oamenii le intră în cale.

Potrivit unui studiu din 2015, o persoană este ucisă în fiecare an de un robot industrial numai în SUA. Într-adevăr, conform administrației americane pentru siguranța muncii, în cele mai multe accidente de muncă începând din anul 2000 în care au fost implicați roboți au apărut decese.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel