Data publicării:

Un primar din România și-a cumpărat teren de 240.000 de euro în Zanzibar. ”Dorința mea este să nu mai văd pe nimeni”

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Facebook Ioan Popa
Foto: Facebook Ioan Popa

Primarul Ioan Popa, din Reșița, a achiziționat un teren de 2.400 de metri pătrați pe insula Zanzibar, situată în apropierea coastelor Africii, și intenționează să construiască acolo o casă cu două apartamente.

Motivul pentru care se îndreaptă către această destinație exotica, la capătul lumii, este că la încheierea mandatului său, dorește să se retragă într-un loc în care poate fi liniște și să se bucure de intimitate, departe de privirile curioase ale publicului.

Mulți visează la o casă în paradisul exotic din mijlocul Oceanului Indian. Pentru primarul din Reșița, însă, visul devine realitate. 

„Nu vreau să fac nimic în Zanzibar, mi-am luat un teren unde vreau să fac o căsuță cu două apartamente. Atât! O casă pasivă, e soare, pun panouri fotovoltaice, e vânt. Vreau o casă tipică, clasică, din zona respectivă, care să se autosusțină”, spune edilul.

Edilul a plătit 240.000 de euro pentru teren, iar ridicarea casei l-ar mai costa alte zeci de mii. Banii nu par a fi o problemă pentru primar, după două mandate. Ba mai mult, are și o firmă de fotovoltaice în Zanzibar.

„Acum, după șapte ani de primărie și zecile de proiecte pe care le avem în implementare, stresul pe care mi-l dau, dorința mea este să nu mai văd pe nimeni, să evadez și să stau liniștit într-un loc unde să pot să mă bucur de un răsărit de soare, de apusul de soare, să mă bucur de vânt, de valuri”, mai spune acesta. 

Ioan Popa este primarul „contrastelor”. Evadează la căldură în Zanzibar, dar și în nămeți, la munte și e un împătimit al schiurilor, arată digi24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel