Dănuț Pop, președinte de partid, trimis în judecată de DNA
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Președintele Partidului Ecologist Român a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

Procurorii DNA l-au trimis marți în judecată pe Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, aflat în arest la domiciliu, potrivit unui comunicat al instituției.

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 972/VIII/3 din 9 noiembrie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unui inculpat, președinte al unui partid politic, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență”, precizează DNA.

Dănuț Pop, trimis în judecată de DNA

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ar fi primit, prin intermediar, de la o persoană, suma de aproximativ 10.021 euro, în patru tranșe (4.000 euro – noiembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021 și 10.000 lei – februarie 2022).

În schimbul banilor, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui deputat în Parlamentul României și ar fi promis că îl va determina să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier la cabinetul deputatului respectiv.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză”, informează DNA, conform BZI.

Dănuț Pop a fost arestat la domiciliu

Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, a fost plasat în arest la domiciliu, în urma deciziei a Tribunalului București. Procurorii DNA nu au obținut arestarea lui preventivă, acuzat de infracțiuni de corupție.

Dănuț Pop va sta în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, măsură luată de magistrați într-un dosar în care este inculpat pentru că ar fi cerut 10.000 de euro în schimbul angajării unei persoane la un cabinet parlamentar.

În perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, președintele PER ar fi pretins şi ar fi primit, prin intermediar, de la o persoană, suma de aproximativ 10.000 euro, în patru tranşe (4.000 euro – noiembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021 şi 10.000 lei – februarie 2022).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel