Un pompier român, câștigătorul ultramaratonului din Norvegia. "Pentru a șasea oară campion mondial!"
Un pompier român este câștigătorul ultramaratonului din Norvegia.
Pompierul Iulian Rotariu a câştigat, sâmbătă, ultramaratonul din Norvegia, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani într-o postare pe Facebook.
"Pentru a șasea oară campion mondial! Iulian Rotariu continuă să uimească o lume întreagă prin faptul că reușește, tot timpul, să-și depășească limitele! În urmă cu puțin timp, organizatorii ultramaratonului Ultra Norway au anunțat că Iulian a trecut primul linia de finish. Având în vedere faptul că durata cursei era de 44 de ore, dar colegul nostru a terminat cei 120 de kilometri în 22 de ore, se pare că acesta se află în fața unui nou record, chiar dacă a fost penalizat cu două ore pentru că nu a avut partener și a alergat singur. De această dată, Iulian a alergat în inima Alpilor Lyngen, la 350 km nord de Cercul Arctic. A traversat cinci râuri, a trecut prin zăpadă, a alergat pe stânci alunecoase și abrupte. Că a fost extrem de dificil o dovedește și faptul că doar cinci concurenți au finalizat acest ultramaraton, ceilalți abandonând.
Odată cu finalizarea cursei din Norvegia, Iulian Rotariu a devenit primul alergător din lume care a câștigat cele cinci ultramaratoane ale Continental Challenge. Clubul Continental Challenge reunește participanți care au finalizat cu succes cele cinci ultramaratoane ale Continental Challenge. La începutul anului 2022, acest club este compus din doar cinci concurenți.Cuvintele sunt prea puține pentru a descrie voința de care ai dat dovadă, Iulian! FELICITĂRI! SUNTEM MÂNDRI DE TINE!", au scris reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani pe pagina de Facebook.
Pompierii români, misiune în Grecia: Obiectivul nostru este să salvăm cât mai multe vieţi
28 de pompieri români au fost detaşaţi în Grecia, pentru a lupta alături de pompierii eleni cu incendiile de pădure. Locotenent-colonelul Alexandru Csilik şi maiorul Cătălin Samsodan purtând uniforme bleumarin, cu însemnele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), au plecat de la bazele lor din Oradea şi Bucureşti în urmă cu aproximativ două săptămâni. Împreună cu alţi 26 de colegi compatrioţi, au călătorit pe cale rutieră din ţara lor în Grecia pentru a participa la programul-pilot de preinstalare a pompierilor europeni, care a început de la 1 iulie şi este implementat prin Mecanismul european de protecţie civilă şi Comisia Europeană pentru a ajuta Grecia să facă faţă incendiilor de pădure, dar şi pentru a face schimb de cunoştinţe şi experienţe cu pompierii greci. De notat că primul schimb al misiunii de pompieri români va pleca imediat ce va ajunge la Atena cel de-al doilea schimb care îi va înlocui până pe 31 iulie şi care va fi format tot din 28 de pompieri români, scrie Rador.
Misiunea specială a pompierilor români care au sosit împreună cu 5 autospeciale proprii pentru operaţiuni şi cu 5 autovehicule auxiliare, s-au luptat în aceste prime 15 zile cu incendiile din zona Schimatari şi din dificila regiune forestieră Porto Germenos. Majoritatea membrilor unităţii speciale provin din oraşe situate în nordul şi nord-vestul României, alegere care, potrivit pompierilor, nu este întâmplătoare întrucât acestea sunt şi zonele cele mai afectate de incendiile de pădure. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News