Fundaţia Mereu Aproape pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi de acest demers numărul de sms 8834, valabil între 30 aprilie şi 31 mai. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Campania are şi suportul ARC România – Asociaţia pentru Relaţii Comunitare.
"Fundaţia noastră este alături de tinerii care doresc să înveţe. Una dintre campaniile noastre, "Lăsaţi-mă să învăţ", prin care am strâns fonduri pentru copiii care nu aveau posibilitatea să achiziţioneze cărţi şi toate cele necesare pentru a merge la şcoală, s-a bucurat de un imens sprijin din partea românilor.
Sperăm să avem acelaşi succes cu campania "Un pian pentru Lipatti", destinată unor elevi de excepţie, viitori artişti, care vor reprezenta România în întreaga lume. Trăim timpuri în care, la un colegiu valoros, aşa cum este Dinu Lipatti, nu există un pian pe măsura talentului celor care studiază acest instrument. Pornim la drum cu încredere în solidaritatea românilor", a spus Alessandra Stoicescu, preşedintele Fundaţiei Mereu Aproape.
"Este foarte important să putem ţine pasul cu timpurile. Excelenţa cere foarte multă muncă, dar este nevoie să ai şi instrumentele cu care să munceşti. Colegiul Dinu Lipatti este cea mai importantă şcoală vocaţională din România. Mulţi artişti celebri în întreagă lume sunt absolvenţi ai acestei instituţii de învăţământ", a declarat Florian Nemeş, directorul Colegiului Naţional de Artă Dinu LIpatti.
Donaţii se pot face prin SMS la numărul 8834 (Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA) şi în contul Fundaţiei Mereu Aproape: Cont LEI: IBAN RO02BTRLRONCRT0295126001 SWIFT: BTRLRO22 BANCA TRANSILVANIA AGENŢIA BĂNEASA.
VEZI ȘI: Cea mai liniștitoare melodie pe care ați auzit-o. Imnul de la Dinu Lipatti
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand