Un pasager a căzut de la bordul unui Boeing 777
Un pasager a căzut de la bordul unui Boeing 777 după ce a deschis o ușă.
Un pasager al Air Canada a deschis ușa unei aeronave și a căzut de la aproximativ șase metri înălțime pe pistă, a raportat Global News. Un reprezentant al companiei aeriene a declarat pentru Business Insider că incidentul a implicat un Boeing 777 pe Aeroportul Internațional Toronto Pearson.
Purtătorul de cuvânt a spus că pasagerul "s-a îmbarcat în aeronava în mod normal", dar apoi a deschis ușa cabinei în loc să se ducă la locul lui.
Reprezentantul a adăugat că persoana în cauză a suferit răni în urma căderii și au fost chemate serviciile de urgență.
Avionul a decolat cu 6 ore întârziere
Datele de la Flightradar24, un site de urmărire a zborurilor, arată că zborul de luni de la Toronto la Dubai a decolat cu aproape șase ore întârziere. Era programat să aibă la bord 319 pasageri.
Un reprezentant al companiei aeriene a spus: "Putem confirma că toate procedurile noastre aprobate de îmbarcare și operare în cabină au fost respectate; continuăm să analizăm incidentul".
Al doilea incident în mai puțin de o săptămână
Este a doua oară în mai puțin de o săptămână când comportamentul neobișnuit al unui pasager a întârziat unul dintre zborurile companiei aeriene. Pe 3 ianuarie, Air Canada a deviat un zbor după ce un pasager de 16 ani a agresat un membru al familiei, a declarat poliția.
Potrivit oamenilor legii, alți pasageri și echipajul zborului de la Toronto la Calgary, Alberta, l-au reținut pe adolescent, care a fost arestat și dus la spital. După ce a stat la sol în Winnipeg, Manitoba, timp de aproximativ două ore, aeronava a aterizat la Calgary cu aproximativ trei ore întârziere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News