Un pahar de vin servit lângă cină scade riscul de diabet tip II - STUDIU
Nu ar trebui să te simți vinovat că bei un pahar de vin în fiecare seară, atâta timp cât îl bei la cină, împreună cu mâncarea sau în miezul zilei, lângă brânzeturi, aşa cum fac francezii. E important ca paharul de vin să nu fie consumat fără o gustare alături. Câtă vreme este însoţit de o farfurie cu mâncare, spun specialiştii, poate chiar să ţină la distanţă diabetul de tip 2.
Un studiu recent arată că atunci când bem un pahar de vin în acelaşi timp în care servim masa putem reduce riscul apariţiei diabetului de tip 2. Cercetătorii au descoperit că cei care beau vin în timpul meselor au cu 14% mai puține șanse de a dezvolta această afecțiune, în comparație cu cei îl savurează fără nicio gustare lângă. Cu toate acestea, cei care obişnuiesc să bea bere sau băuturi spirtoase în timpul meselor par să aibă un risc mai mare de apariție a bolilor metabolice.
Autorul principal al studiului, Dr. Hao Ma de la Universitatea Tulane, New Orleans, a declarat: "Beţi cantități moderate de vin în timpul meselor şi puteţi preveni diabetul de tip 2, dacă nu aveți o altă afecțiune care ar putea fi influenţată negativ de consumul moderat de alcool!" Studiile anterioare au identificat un compus prezent în coaja strugurilor, cunoscut sub numele de polifenol, responsabil de scăderea nivelului zahărului din sânge. Vinul, în special cel roșu, este, de asemenea, bogat în extrase sănătoase din plante cum ar fi resveratrolul, care acționează ca un antioxidant. Concluziile complete ale cercetării preliminare nu au fost încă publicate, dar profesorii sunt convinşi că au făcut marea descoperire care poate schimba obiceiurile de la masă ale multora dintre noi: aceea că asocierile benefice între consumul de alcool în timpul meselor și diabetul de tip 2 au fost determinate, în principal, de consumul de vin.
Diabetul de tip 2 are ca rezultat creșterea nivelului de zahăr din sânge la pacienţii care au probleme cu insulina, hormonul care reglează cantitatea de glucoză din sânge. Dacă este lăsată netratată, poate fi fatală și poate provoca probleme grave ale inimii și ochilor. Experții spun că oamenii care nu consumă alcool nu ar trebui să înceapă. Aceștia subliniază că cei care consumă deja alcool ar trebui să bea cu moderație. Un consum moderat de alcool înseamnă un pahar de vin sau altă băutură alcoolică zilnic pentru femei și până la două pahare pe zi pentru bărbați. În ciuda constatărilor, relația dintre consumul de alcool și diabetul nou de tip 2 rămâne controversată, potrivit lui Robert Eckel, fost președinte al Asociației Americane a Inimii, care nu a fost implicat în studiu. El a spus: „Aceste date sugerează că nu alcoolul combinat cu mâncarea ci alte ingrediente din vin, cum ar fi antioxidanții, ar putea fi factorul de reducere a diabetului de tip 2.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News