Un pahar de vin, două de apă. Bilic, mesaj tranșant: Trebuie știut! Costă, nici zahărul nu face asta
Medicul nutriționist Mihaela Bilic ne explică avantajele unui pahar de vin băut din când în când.
"Un pahar de vin ne înveselește, mai mult pahare ne întristează.
Tot ce e gras și/sau dulce ne dă stare de bine… măcar pe moment. Și mai eficient decât mâncarea este alcoolul, efectul lui anxiolitic și antidepresiv fiind extrem de rapid. E drept că tot pe termen scurt, însă la capitolul randament “costă” mai puține calorii decât mâncarea, iar buna dispoziție este însoțită de relaxare și ușoară euforie…ceea ce zahărul nu poate să facă", a scris Mihaela Bilic pe pagina de Instagram.
Alcool-ul, substanță toxică în organism
"Însă trebuie știut că alcoolul nu este un aliment, ci mai degrabă o substanță toxică pentru organism (ficatul și sistemul nervos sunt cele mai afectate), care pe deasupra mai dă și dependență. O doză mare de alcool (peste 3 pahare) are efect inhibitor, accentuează tristețea și agravează depresia.
Nu vă îndemn să vă apucați de băut, dar dacă o faceți vă recomand paharul de vin, ca fiind răul cel mai mic. Iar dacă vinul are și bule (șampanie, prosecco), efectele euforizante sunt și mai rapide (eliberare suplimentară de dopamină).
Sfat suplimentar: pentru fiecare pahar de alcool consumați două pahare de apă, ca să ajutați ficatul să-l elimine din circulație! Fie că e vorba de șpriț (vin îndoit cu apă) sau un pahar de roze cu multe cuburi de gheață, un strop de alcool ne face să vedem viața mai frumoasă. Totul cu numai 80 de calorii", a mai scris ea.
Fructele, motivul grăsimii de pe burtă
"Organismul e foarte interesant. E atât de performant construit, încât ceea ce numim noi nesănătos, că aici avem o problemă cu definiția. Deci noi avem prejudecăți, ne-a ajutat și medicina să zic așa, în anii 1970 au fost acuzate grăsimile de tot ceea ce e mai rău. Dar acolo a fost o conspirație în spate!
După 50 de ani, acum se vorbește de faptul că industria zahărului a plătit grav pentru studiile alea, ca să nu iasă zahărul vinovat. Pe bune! Aici nu mai e mister!
Când au acuzat grăsimile, abia atunci a început lumea să se îngrașe, pentru că toată lumea a fugit de grăsime, care are 9 kalorii pe gram și s-au dus spre făinoase și spre zahăr, care au 4 kalorii pe gram, dar care îngrașă mai mult decât kaloriile pe care le conțin.", a declarat Mihaela Bilic, în podcast-ul lui Mihai Morar, "Fain și Simplu".
De ce îngrasă mai mult zahărul decât grăsimea?
"Pentru că din zahăr și făinoase putem face grăsime în momentul în care ele ajung în sistem, apare hormonul numit insulină. Și pe asta s-a bazat tot ceea ce au însemnat faimoasele cure de slăbire proteice. Ce și-au dat seama medicii? Că în momentul în care noi nu avem hormonul numit insulină în sânge, organismul nu poate face grăsime. Foarte interesant! Chiar dacă ăi dai grăsime pură, proteine, el are nevoie de acest hormon, singurul capabil să ia kalorii din sânge și să le transforme în depozite de grăsime. E un paradox aici! Și putem să-l păcălim pe metabolism!", a completat ea.
Fructele îngrașă! Motivul incredibil
"Măi, oameni buni! Haideți înapoi la bio-chimie la lecția fructozei. Deci fructele consumate în exces, ca să nu mai zic de sucul de fructe... un pahar de suc = un pahar de bere, este cea mai rapidă cale de a te îngrășă și, culmea, de a face grăsime pe burtă. Aceste mituri trebuie distruse, pentru că văd oameni care se chinuie!
Nu mănâncă mâncare seara zicând că mai bine mănâncă 3 - 4 fructe. Alea nu țin de foame, alea stimulează apetitul. Fructoza aia din ficat îți deschide căile de sinteză de grăsime, adică avem nevoie să ne protejăm. Și așa ne îngrășăm ușor, dintr-o calorie consumată în plus, că vine din iaurt, măr verde sau cartofi prăjiți, tot îngrașă. Și atunci ne îngrășăm atât de ușor, încât dacă nu știm aceste secrete ne îngrășăm și nu știm de ce nu avem rezultate", a mai spus ea.
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News