Data publicării:

Un opozant al lui Putin, bătut și torturat în închisoare

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Opozantul rus Ildar Dadin, care s-a plâns că a fost bătut și torturat în închisoare, a obținut transferul într-un penitenciar cu condiții de detenție mai blânde, în urma presiunile exercitate de organizațiile pentru apărarea drepturilor omului, a anunțat luni delegata rusă pentru drepturile omului, Tatiana Moskalkova.

Ildar Dadin, în vârstă de 34 de ani, care ispășește o pedeapsă de doi ani și jumătate de detenție pentru 'manifestații neautorizate', a fost încarcerat într-o închisoare din regiunea Karelia, în nord-estul Rusiei.

'Bătăi permanente, torturi, umilințe, insulte și condiții de detenție insuportabile, toate acestea mi se întâmplă nu doar mie, ci și altor deținuți', afirmă Ildar Dadin într-o scrisoare trimisă soției sale, Anastassia Zotova, și publicată în luna noiembrie de portalul de știri în limba rusă 'Meduza', care își desfășoară activitate în Letonia.

Serviciul care administrează sistemul penitenciar a respins atunci acuzațiile de tortură, dar a recunoscut că gardienii 'au recurs la forța fizică', motivând acest lucru prin faptul că Dadin 'a refuzat în mod grosolan să iasă din celulă și să fie percheziționat'.

Totuși, Kremlinul a spus că ia foarte în serios plângerile despre acele acte de tortură, iar acum autoritățile ruse au decis să-l transfere într-un penitenciar din regiunea siberiană Altai. 'IK-5 din Altai este considerată una dintre cele mai bune închisori. Nu a primit niciodată plângeri din partea apărătorilor drepturilor omului', a declarat luni Tatiana Moskalkova, scrie Agerpres.

Cât despre faptul că opozantul rus va fi transferat într-o închisoare aflată la circa 3.000 de kilometri de Moscova, ea a menționat că legislația actuală nu poate garanta încarcerarea deținuților aproape de localitățile lor de reședință, dar a promis că va sesiza în acest sens parlamentul rus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel