Data publicării:
Un nou virus transmis de țânțari
Țânțarul comun, foarte răspândit în Europa, inclusiv România, poate transmite un nou virus, pe care cercetătorii îl numesc Usutu. Cazuri de infecție la om au fost raportate în Franța, Italia și Croația.
Virusul Usutu, transmis atât de țânțarul comun (Culex pipiens), cât și de țânțarul tigru, va deveni următorul Zika? Are toate șansele, afirmă profesorul Yannick Simonin, cercetător la Inserm (Franța), care tocmai a raportat primul caz de infecție umană cu virusul Usutu, informează sciencesetavenir.fr.
Virusul Usutu, deși a fost descoperit în 1959 în Swaziland, Africa, este foarte puțin studiat. „Același lucru s-a întâmplat și cu virusul Zika; atât timp cât astfel de agenți patogeni circulă fără să declanșeze probleme sanitare, nu stârnesc interesul, și-a exprimat părerea prof. Simonin. Dar Zika ar trebui să ne învețe să fim vigilenți”.
Paralizie facială cauzată de virusul Usutu
Virusul Usutu infectează și păsările, în special mierle, vrăbii, grauri, fiind transmis în principal de țânțarul comun. În 2015, după ce s-a constatat o mortalitate importantă în rândul păsărilor din regiunea Rhonului, echipa profesorului Yannick Simonin a prelevat probe din 7 zone de pe teritoriul Camargue. Cercetătorii au constatat cu surprindere că era vorba despre virusul Usutu. „Nu ne așteptam să găsim virusul Usutu având în vedere că este considerat încă rar în Europa. Dar, cu mare surprindere, toate zonele testate s-au dovedit pozitive. Și am descoperit un nivel important de țânțari purtători. Virusul Usutu a reieșit foarte, foarte prezent”, a explicat Simonin.
În 2017, echipa a continuat cercetările pentru a vedea dacă nu cumva virusul s-a transmis și la om. „Am făcut o analiză retrospectivă a probelor de lichid cefalo-rahidian aparținând unor pacienți spitalizați la spitale din Nîmes și Montpellier.” Cercetătorii au descoperit urme ale virusului Usutu în cazul unui pacient de 39 de ani, internat la neurologie pentru o paralizie facială. „Partea dreaptă a feței era imobilizată. Avea furnicături în tot corpul, mai ales pe partea dreaptă și un mic deficit motor”, a explicat Olivier Sillam, neurologul care l-a îngrijit. După o serie de investigații - RMN, analize de sânge și alte teste - pacientul a fost externat după 3 zile, fără un diagnostic precis, iar după un timp simptomele au început să dispară.
Virusul Usutu circulă în mod activ
Alte persoane ar putea fi infectate cu virusul Usutu? „Nu știm până nu cercetăm”, atrage atenția Simonin. Dar trebuie menționat că virusul Usutu poate infecta numeroase persoane, fără ca acestea să prezinte simptome specifice.
În Europa au mai fost raportate 10 cazuri în Italia și 3 în Croația.
Profesorul Simonin spune că nu trebuie să ne panicăm, dar virusul trebuie ținut sub observație. „Ceea ce știm nou astăzi este că virusul circulă în mod activ. El este la originea unei mortalități aviare importante în anumite zone.”
Păsările migratoare venite din Africa sunt considerate un vector important. Liliecii sunt de asemenea adevărate rezervoare de virusuri.
Virusul Usutu suferă rapid mutații, la fel ca virusul Zika. În 2013, Zika a înregistrat o mutație responsabilă de malformațiile congenitale observate în timpul epidemiei 2015-2016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News