Data publicării:

Un nou şoc al scumpirilor! Puterea spune că nu ne afectează criza mondială de alimente. Ce prognoze făcea Băsescu în 2008 şi 2009

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp
criza paine alimente preturi alimente
criza paine alimente preturi alimente

O creştere a preţului la alimente în acest an, în România, nu este justificată, mai ales în condiţiile în care producţia agricolă a fost foarte bună anul trecut, consideră Andreea Paul-Vass, consilier al primului ministru. Cu o săptămână în urmă, Valeriu Tabără, ministrul agriculturii dădea exact aceeași prognoză, ba mai mult, susținea că în România răsare grâu și dacă nu este semănat.

Aceste declarații politice contrazic evaluările experților internaționali, FAO avertizând la începutul săptămânii statele lumii că scumpirile țin de o criză structurală, de durată și nu sunt rezultatul unor speculații, așa cum s-a întâmplat în 2008. "Din punctul meu de vedere, ca macroeconomist, în România o creştere a preţului la alimente nu se justifică sub nicio formă. Am avut o producţie agricolă foarte bună în 2010", a spus Paul-Vass, la un seminar pe teme fiscale.

Macroeconomista Andreea Vass nu a luat în calcul influența globalizării. Chiar dacă producția internă este bună, în condițiile în care se scumpesc alimentele la nivel global, producătorii vor vinde la export, deci criza, în România, nu va presupune deficit de marfă, ci prețuri inaccesibile consumatorului român.

Criza economică ne-a ocolit de ne-a îndoit

De altfel, românii au experiența asigurărilor că  țara noastră nu va suferi din cauza crizei imobiliare și apoi bancare din SUA. ”Se simte, dar nu ne va afecta profund", preciza Traian Băsescu, într-un interviu acordat RRA, pe marginea efectelor crizei economice mondiale asupra României, cu puțin timp înainte de alegerile din 2008. În anul electoral 2009, preşedintele declara, la ceremoniile de la Focşani prilejuite de Ziua Unirii, că România nu va fi afectată de criza economică aşa cum sunt alte state. Rezultatul? România a avut cea mai mare constricție economică, după Grecia, și nu a ieșit din recesiune nici până în prezent.

Ce va fi pe piața alimentară, mergând pe același scenariu, rămâne de văzut.  Potrivit datelor INS, în 2010, în afară de ouă, toate alimentele s-au scumpit, cea mai mare creştere de preţ fiind consemnată la cartofi, de 45%. Scumpiri de peste 10% au mai fost înregistrate la legume şi conserve de legume (22,48%), fructe proaspete (18%), ulei comestibil (21%) şi miere (10,3%). Această evoluţie a fost pusă, în special, pe seama majorării TVA.

Citește și ”Vremea rea crește prețurile. FAO se teme de foamete la nivel planetar”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel