În noul punct de lucru vor lucra câte cinci subofiţeri pe fiecare tură, care vor deservi tehnica şi echipamentele din dotare, asigurând intervenţia în prima etapă pe raza comunelor Vulturu, Răstoaca, Suraia, Năneşti şi Măicăneşti - 16 localităţi, cu o populaţie de aproximativ 19.350 de locuitori şi o suprafaţă de circa 388 de kilometri pătraţi.
Inaugurarea a coincis cu celebrarea zilei aniversare a ISU Vrancea, care marchează împlinirea a 157 de ani de la unificarea celor două unităţi de pompieri de dincolo şi dincoace de Milcov sub conducerea unui singur comandant, la 23 iulie 1862, motiv pentru care pompierii vrânceni au fost felicitaţi de Raed Arafat. 'Încep prin a spune 'La mulţi ani!'. La mulţi ani pentru vârsta de 157 de ani. Este o vârstă de care puţine instituţii pot să se bucure şi este o vârstă care înseamnă că această instituţie, înrădăcinată şi veche, a făcut foarte mult ca să poată supravieţui până acum şi să fie instituţia care este şi astăzi: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Vrancea', a declarat Raed Arafat.
Potrivit acestuia, amplasarea în zonă a acestui punct de lucru al ISU Vrancea va înjumătăţi timpii de intervenţie în cazuri de risc. 'Punctul de lucru este dotat în primă fază cu o maşină de răspuns la incendiu modernă, de 5.000 de litri, cu echipament de descarcerare. Urmează să vină şi maşină pentru echipajul SMURD. Ei sunt o primă linie de intervenţie, urmând ca în cazuri complexe, aceştia să fie asistaţi de echipaje de la Focşani sau din alte localităţi. Amplasarea acestui punct de lucru aici înseamnă pentru populaţie o intervenţie la jumătatea timpului cât era înainte', a spus Arafat.
În prezent, ISU Vrancea are patru subunităţi - la Focşani, Adjud, Panciu şi Vidra - şi trei puncte de lucru - la Soveja, Năruja şi Vulturu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță