Un nou contraceptiv masculin sub formă de gel - uşor de folosit
Un nou gel hormonal pentru bărbaţi care se aplică zilnic pe piele are rezultalte foarte bune ca anticoncepţional reversibil, afirmă cercetătorii din Statele Unite ale Americii.
Autor: Anca Murgoci
Experţii de la Los Angeles Biomedical Research Institute, din cadrul Harbor-UCLA Medical Center arată că tratamentul este o combinaţie între doi hormoni: testosteronul şi un progestin sintetic numit Nestosterone, care funcţionează la fel ca progesteronul natural. Acesta se aplică direct pe organul sexual.
Studiul realizat cu 99 de bărbaţi a arătat că respectiva combinaţie de gel a reuşit să reducă producţia de spermă a participanţilor cu 89%. Potrivit specialiştilor, efectul gelului este reversibil şi nu există efecte secundare importante, informează BBC.
Până în prezent, anticoncepţionalele masculine puteau fi administrate fie cu ajutorul pilulelor, fie prin implantare în piele, fie prin injecţii.
Progestinul măreşte eficacitatea contraceptivă a testosteronului. Alături de testosteron, acesta controlează producţia de spermatozoizi. De asemenea, progestinul nu are efecte secundare (cum ar fi acneea) şi nici nu influenţează nivelul colesterolului. În funcţie de cantitatea de progestin utilizată, se poate ajunge la situaţia în care sperma să lipsească complet.
Noi teste vor ajuta ca produsul să fie îmbunătăţit, înainte de a fi cumpărat de bărbaţii care nu vor sa devină tătici.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News