Un nou caz de dopaj, o nouă medalie de aur retrasă. Atlet rus, sancționat
Însă un atlet rus a fost suspendat şi deposedat de titlul mondial pentru dopaj.
Aleksandr Ivanov a fost suspendat pe trei ani, pentru dopaj, şi va fi deposedat de medalia de aur cucerită la Campionatele Mondiale de la Moscova, din anul 2013, la proba de marș, a anunţat vineri Federaţia rusă de atletism, citată de Reuters.
Ivanov, în vârstă de 27 ani, va pierde toate medaliile pe care le-a cucerit în intervalul iunie 2012 - august 2014, a precizat Federaţia. El este descalificat pentru o perioadă de trei ani, începând din 2 mai 2017, data suspendării sale anterioare. Sportivul, sancţionat în urma rezultatelor "anormale" ale analizelor sale sanguine, a cucerit titlul mondial în proba de 20 km marş, în 2013, învingându-i pe chinezul Ding Cheng şi pe spaniolul Miguel Angel Lopez.
Rusia, campioană la suspendări
Federaţia rusă de atletism a fost suspendată în urma unui raport realizat în 2015 la cererea Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA), care a scos în evidenţă dopajul instituţionalizat din sportul rus.
IAAF, forul care gestionează problemele atletismului la nivel mondial, a autorizat însă participarea unor sportivi ruşi, printre care şi campionul mondial la 110 m garduri Serghei Şubenkov, să concureze sub drapel neutru la competiţiile internaţionale, după ce aceştia au demonstrat că au stat departe de dopaj.
Citește și:
VIDEO HD - Noul Santiago Bernabeu. Proiectul, făcut public de Real Madrid
Salariu colosal! Cel mai bine plătit sportiv din Franţa. Nu e Mbappe!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News