Data publicării:

Un medic și-a obligat pacientul să ia o pastilă. Au urmat clipe de neimaginat

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Clipe de groază pentru personalul medical de la Institutul Inimii din Cluj! În noaptea de sâmbătă spre duminică, un pacient s-a prezentat la spital, iar ce-a urmat întrece orice imaginație.  

Un bărbat în vârstă de 69 de ani a mers la spital și după ce a fost investigat, i s-a oferit un medicament. Pacientul a refuzat să-l ia și a recurs la amenințări. ”La insistența medicului, bărbatul a scos din buzunar un cuțit și toată lumea a fugit din cabinet”, a precizat un doctor pentru Știridecluj.

Asistenele care se aflau prin preajmă nu s-au pierdut cu firea și au sunat imediat la 112. La fața locului au ajuns mai mulți polițiști care l-au găsit pe bărbatul în vârstă de 69 de ani cu un cuțit asupra lui. Pacientul care se afla și sub influența băuturilor alcoolice a fost transferat la psihiatrie urmând să fie evaluat de către personalul de specialitate.

”Poliția a fost sesizată la 22.58, despre faptul că la o unitate medicală din centrul municipiului Cluj-Napoca se află un bărbat recalcitrant. A intervenit o patrulă de la Serviciul de Acțiuni Speciale. Ei se aflau în zonă și au intervenit, fiind cei mai aproape. Când au ajuns lucrurile se calmaseră, dar asupra bărbatului a fost găsit un obiect tăietor de mici dimensiuni. Acesta a fost transportat la Psihiatrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel