Un medic nigerian angajat în Irlanda cu o diplomă din România nu ar fi știut nici să pună o branulă
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Foto ilustrativ de Parentingupstream de la Pixabay
Foto ilustrativ de Parentingupstream de la Pixabay
Un nigerian care ar fi absolvit o facultate de medicină din România nu ar ști nici să pună o branulă. El este cercetat de conducerea unui spital din Irlanda după ce au apărut suspiciuni privind modul în care a ajuns să aibă dreptul de a profesa. 

Francis Megwa, originar din Nigeria, este cercetat de conducerea unui spital din orașul irlandez Limerik după mai multe acuzații în legătură cu performanța sa. Totodată, există suspiciuni privind modul în care Francis Megwa a ajuns să aibă dreptul de a profesa. Nigerianul susține că a absolvit facultatea de medicină din România, dar directorul spitalului are îndoieli, scrie The Independent

Nigerianul a fost angajat în 2018 la o maternitate din Limerik, dar într-o lună nu a reușit să demonstreze că are cunoștințele necesare pentru poziția ocupată, spune conducerea spitalului. 

Directorul spitalului, dr. Gerard Burke, crede că Francis Megwa nu a urmat niciodată facultatea de medicină. Nu ar fi știut să pună o branulă, ar fi arătat lipsă de înțelegere cu privire la stabilirea diagnosticelor în baza tiparului de simptome și nici nu ar fi putut să prescrie medicamente utilizate în mod obișnuit în obstetrică și ginecologie. 

„Am avut impresia că are foarte puține cunoștințe medicale – aproape niciuna”

„Am avut impresia că are foarte puține cunoștințe medicale – aproape niciuna”, a declarat dr. Burke, menționând că este „extrem de surprinzător pentru cineva care a trecut printr-o școală de medicină de cinci sau șase ani în orice țară”.

Comitetul de anchetă a aflat de la un reprezentant al Consiliului Medical că Francis Megwa și-a obținut calificarea de la o universitate din România, în anul 2015. Patru luni a fost stagiar sau observator într-un spital privat și apoi, timp de două luni, a ocupat un post de voluntar într-un spital de urgență din București. 

Pentru Francis Megwa a urmat o pauză de peste un an, înainte să activeze ca observator la un spital NHS din Scoția, timp de patru luni. Nigerianul nu a lucrat niciodată într-un loc de muncă plătit ca medic calificat. S-a descoperit că, deși nu era acreditat nici în România și nici în Nigeria, Francis Megwa a fost înscris în registrul general din Irlanda în octombrie 2017.

„A absolvit o facultate de medicină din România, dar nu era înregistrat în România și nici nu era înregistrat ca medic în Nigeria, unde era cetățean”. „El a fost refuzat pentru înregistrare în Marea Britanie, care încă făcea parte din UE la acea vreme. Așa că am fost surprins că a fost înregistrat doar în Irlanda”, a mai spus dr. Burke. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel